Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PRESIUNI internaționale. Dăncilă: "Mai mulți ambasadori m-au întrebat"
WhatsApp
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat că a fost întrebată "mai mult dintre ambasadori" despre amnistie şi graţiere, dar ceea ce susţineau ei erau "dezinformări" şi "ştiri false", iar prim-ministrul le-a răspuns că nu are încă un proiect în acest sens.

"Au existat discuţii legate de acest aspect, m-au întrebat dacă dau graţierea şi amnistia în 2018", a declarat Dăncilă într-un interviu difuzat duminică de Antena 3.

Întrebat cine anume s-a interesat de acest subiect, premierul a răspuns că "mai mult dintre ambasadori".

"Mai mult dintre ambasadori au întrebat de acest lucru, dar eu cred că multe din lucrurile pe care dânşii le spuneau erau dezinformări, erau ştiri false care au fost induse. Efectiv, ne spuneau că dăm pentru anumiţi oameni, o amnistie sau o graţiere. O altă lege nu o dai pentru o persoană sau pentru două persoane, dai o lege pentru că aşa crezi că este normal şi pentru că vrei să faci lucruri bune sau să îndrepţi anumite lucruri care sunt greşite. Deci, am avut aceste discuţii, m-au întrebat că au spus că pe 19 decembrie sau ceva de genul acesta, vreau să dau amnistia şi graţierea. Le-am spus că nu este adevărat, nu am încă un proiect şi nu am discutat despre acest lucru", a spus Viorica Dăncilă.

Ea subliniat că oportunitatea unui act normativ adoptat de Guvern o stabileşte premierul.

"Am încredere în toţi miniştrii mei. Dar, gândiţi-vă, că oportunitatea unui act normativ adoptat în Guvern o stabileşte primul ministru. Deci, citesc, în momentul în care am o ordonanţă, în momentul în care un act normativ, o hotărâre de guvern, citesc acea hotărâre de guvern, citesc acel act normativ, ca să pot să-mi fac o imagine ce presupune acest lucru. Am văzut că foarte mulţi au spus, deja vedeau un act normativ legat de amnistie, de graţiere, că scapă violatorii, că scapă nu ştiu cine. Vă daţi seama că nu o să permit aşa ceva. Dar, revin, nu am discutat încă cu ministrul justiţiei despre acest act normativ", a punctat prim-ministrul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel