Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preşedintele PSD: Este absolut necesar să creştem rapid capacitatea energetică a României
WhatsApp
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că este absolut necesară creşterea rapidă a capacităţii energetice a României, mai ales a producţiei de energie ieftină şi curată.
Marcel Ciolacu i-a transmis felicitări lui Macron pentru câștigarea alegerilor: „Francezii au ales valorile europene”

"Proiectul PSD privind finalizarea hidrocentralelor abandonate a fost adoptat astăzi în Parlament. Este absolut necesar să creştem rapid capacitatea energetică a României, mai ales a producţiei de energie ieftină şi curată. România nu îşi mai poate permite să piardă investiţii în energie de sute de milioane de euro, bani publici, în actualul context când deficitul de energie a aruncat toate preţurile în aer.

Acest proiect permite să fie reluate şi finalizate următoarele investiţii majore: Răstoliţa - hidrocentrală realizată în proporţie de 92%, pentru care s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro şi care poate produce lunar peste 9000 MWH, Valea Jiului - hidrocentralele Bumbeşti - realizată 90%, Dumitra - realizată 98%, pentru care s-au cheltuit deja peste 155 de milioane de euro şi care pot aduce în sistem peste 21.000 de MWH, în fiecare lună", a scris Ciolacu pe Facebook.

 

Peste 300.000 de locuinţe ar putea fi alimentate cu energie electrică

 

El a adăugat că peste 300.000 de locuinţe ar putea fi alimentate cu energie electrică, tot timpul, prin producţia acestor hidrocentrale.

"PSD apără românii, USR vrea ca populaţia şi mediul de afaceri românesc să plătească şi mai mult la energie! Este singurul motiv pentru care s-au opus, sub aparenţa falsă a protejării mediului, acestui proiect care va aduce zeci de mii de megawatti lunar în sistemul energetic.

Îi invit să-şi facă un call-center la partid şi să le explice românilor care nu-şi pot plăti facturile care sunt motivele de mediu pentru care ei s-au opus finalizării acestor hidrocentrale. Să le explice românilor cum, de fiecare dată, gândacii, liliecii, urşii şi alte animale sunt invocate pentru a bloca orice investiţie majoră pentru România", a afirmat acesta.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul care prevede că obiectivele de investiţii pentru realizarea de amenajări hidroenergetice în curs de execuţie cu procent de realizare mai mare de 60% sunt considerate proiecte de interes public major şi de siguranţă şi securitate naţională şi urmează să fie puse în funcţiune până la data de 31 decembrie 2025.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel