Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preşedintele Iohannis, invitat de onoare la conferinţa "The State of The Union" de la Florența
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis este invitat de onoare la conferinţa "The State of The Union" de la Florența, un eveniment de prestigiu în sfera afacerilor europene care a devenit un forum de referinţă pe agenda factorilor de decizie europeni, la care participă, în mod regulat, şefi de stat şi de guvern, lideri ai instituţiilor UE, precum şi personalităţi academice şi culturale.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa vineri, în calitate de invitat de onoare, la conferinţa "The State of The Union", organizată de Institutul Universitar European de la Florenţa, potrivit unui comunicat transmis de Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele Klaus Iohannis va avea, cel mai probabil, și o întrevedere cu preşedintele Consiliului de Miniştri al Republicii Italiene, Giuseppe Conte.

Participarea preşedintelui Klaus Iohannis la conferinţa "The State of The Union" are loc în contextul deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, găzduirii Summitului de la Sibiu, precum şi cu prilejul aniversării unui deceniu de la aderarea României la Convenţia privind înfiinţarea Institutului Universitar European de la Florenţa.

Totodată, președintele Iohannis va depune o coroană de flori la placa comemorativă dedicată domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată lângă reşedinţa în care domnitorul şi-a petrecut ultimii ani din viaţă.

Aflată la cea de-a IX-a ediţie, conferinţa "The State of The Union" are ca temă principală democraţia în secolul XXI în Europa, cu accent pe contextul electoral european. Lideri politici europeni, jurnalişti, membri ai corpului academic şi reprezentanţi ai societăţii civile vor dezbate o serie de teme de actualitate care privesc atât provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, cât şi perspectiva unei Uniuni mai puternice, adaptate şi pregătite pentru aspiraţiile generaţiilor viitoare.

Conferinţa "The State of The Union" este un eveniment de prestigiu în sfera afacerilor europene devenit un forum de referinţă pe agenda factorilor de decizie europeni, la care participă, în mod regulat, şefi de stat şi de guvern, lideri ai instituţiilor UE, precum şi personalităţi academice şi culturale.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel