Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Preşedintele Klaus Iohannis a început turneul în America Latină cu o primă vizită oficială în Brazilia
WhatsApp
Preşedintele Klaus Iohannis începe, astăzi, o vizită oficială în Brazilia, prima etapă a unui turneu în America Latină, care mai include Chile şi Argentina.

Obiectivul vizitelor este de a relansa dialogul la nivel înalt cu aceste state, precum şi de a prezenta poziţia României, ca ţară membră a Uniunii Europene şi a NATO, privind războiul declanşat de Rusia în Ucraina vecină. 

Vizita în Brazilia este prima la nivel de şef de stat în ultimii 23 de ani, iar preşedintele Klaus Iohannis va discuta cu omologul său, Luiz Inácio Lula da Silva, atât stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regională şi internaţională.

Obiectivul central al vizitei îl reprezintă aprofundarea şi dinamizarea relaţiei cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei declaraţii comune. Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice în domenii de interes comun precum: comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură.

Nivelul schimburilor comerciale dintre România şi Brazilia se află sub potenţialul oferit de cele două pieţe, iar în acest context, vizita urmăreşte şi promovarea ţării noastre ca partener economic atracti, potrivit Rador.

Prima vizită oficială a unui președinte român în Brazilia, după 23 de ani

 

Marţi, preşedintele Klaus Iohannis va vizita Muzeul memorial dedicat preşedintelui Juscelino Kubitschek de Oliveira, fondatorul oraşului Brasilia. Ulterior, şeful statului va fi primit de omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, cu care va avea convorbiri oficiale.

Preşedintele Iohannis va participa şi la un dejun oficial. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, cei doi preşedinţi vor discuta despre stadiul şi perspectivele relaţiilor bilaterale, cât şi temele de actualitate de pe agendele regionale şi respectiv cea internaţională. Sursa citată arată că obiectivul central al acestei vizite îl reprezintă aprofundarea, diversificarea şi dinamizarea relaţiei bilaterale cu Brazilia, principalul partener comercial al României în America Latină şi Caraibi, aspect care va fi concretizat şi prin adoptarea de către cei doi preşedinţi a unei Declaraţii comune. Documentul conţine angajamentul celor două părţi de a creşte nivelul relaţiilor bilaterale prin intermediul unui dialog politic intensificat şi al unei cooperări sectoriale mai dinamice, în domenii de interes comun precum comerţ, investiţii, industrie, cercetare şi inovare ştiinţifică, securitate cibernetică, digitalizare, schimbări climatice, agricultură durabilă, educaţie şi cultură. Vizita va urmări, având în vedere nivelul schimburilor comerciale, aflat sub potenţialul oferit de cele două pieţe, şi promovarea României ca partener economic atractiv, cu accent pe oportunităţile de cooperare şi investiţii în industrie, energie, agricultură, IT şi alte sectoare.

Miercuri, Klaus Iohannis se va întâlni cu autorităţile locale din Rio de Janeiro. Astfel, el va avea întrevederi cu viceguvernatorul statului Rio de Janeiro, Thiago Pampolha Goncalves, la Palatul Guanabara, şi cu viceprimarul oraşului Rio de Janeiro, Nilton Caldeira, la primăria acestui oraş. În aceeaşi zi, preşedintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori la Monumentul naţional al eroilor căzuţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După vizita oficială în Brazilia, următoarele etape ale turneului sud-american efectuat de şeful statului sunt vizitele oficiale în Republica Chile şi în Republica Argentina, primele de acest nivel în ultimii zece ani, respectiv în ultimii 30 de ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel