Digi24 a spus „dacă agresiunea Rusiei în Ucraina este în creștere, și, desigur, acest lucru face ca țările de pe flancul estic al NATO să se întrebe dacă există și alte ținte potențiale. Cât de ridicat este nivelul de vigilență în Estonia?”
Alar Karis, președintele Estoniei: În acest moment, nu credem că trebuie să facem față vreunei ameninţări militare şi cred că la fel este cazul şi aici, în România. Am vorbit ieri (joi - n.r.) şi cu Preşedintele vostru. Dar ce este important? Este important să creștem prezenţa militară în regiune şi să creștem bugetele militare, în Estonia, probabil la fel ca în România, lucruri pe care le-am făcut, de fapt. De asemenea, anul viitor, bugetul nostru va ajunge la 2,4 la sută din PIB. Deja am adăugat sume de bani pentru scopuri militare la bugetul din acest an, deci trebuie să ne întărim apărarea şi asta facem.
Armata rusă până acum se chinuie în Ucraina. Vedem că fac o mulțime de greșeli, de asemenea, moralul luptătorilor este scăzut. Dar, în același timp, dacă Vladimir Putin decide să folosească arme de distrugere în masă împotriva Ucrainei, ce ar trebui să facă restul lumii și, bineînțeles, țările NATO în acest caz?
Alar Karis: Cred că dacă se întâmplă ceva similar, aşa cum ai menţionat, cred că Putin încalcă linia roşie şi probabil că NATO va face un pas. Este foarte greu de prezis şi cred că greşeala pe care a făcut-o Putin a fost să pornească acest tip de război. Asta a fost o greșeală și acum sunt atât de mulți civili și, de asemenea, copii care vor suferi sau au murit deja. Sunt vremuri groaznice.
Rusia a luat deja câteva părţi din Ucraina, desigur, vorbesc despre Crimeea, Donbas și Lugansk. Și a mai avut acest obicei și înainte, cu alte țări, Georgia sau Republica Moldova, ca să dau exemple. Nu este momentul să îi arătăm Rusiei, odată pentru totdeauna, ce înseamnă unitatea teritorială și integritatea?
Alar Karis: Cu siguranță. Vreau să spun că Occidentul a fost destul de naiv în fața Rusiei. Noi, statele baltice și, de asemenea, România am avertizat asupra tipului de comportament pe care Rusia îl practică deja de foarte mulți ani. Probabil că acum este momentul ca lumea occidentală și noi, împreună cu lumea occidentală, să înțelegem care sunt ideile Rusiei și să ne facem treaba, să facem ceea ce trebuie făcut.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News