Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Premierul Edouard Philippe, acuzat că nu a gestionat bine pandemia din Franța. Este citat în fața Curții de Justiție a Republicii 
WhatsApp
Fostul premier francez Edouard Philippe este convocat la 24 octombrie în faţa Curţii de Justiţie a Republicii (CJR) şi riscă o inculpare pentru posibile nereguli în modul în care guvernul a gestionat epidemia de COVID-19, relatează AFP.

La finalul interogatoriului, el ar putea de asemenea să scape de inculpare, fiind plasat sub statutul mai favorabil de martor asistat, dacă va reuşi să îi convingă pe judecători că nu există în acest moment suficiente indicii grave sau concordante împotriva sa.

"Contest vehement incriminările care mi se aduc", a declarat Philippe duminică pentru cotidianul Le Parisien.

Preşedintele partidul Horizons, apropiat de majoritatea prezidenţială a lui Emmanuel Macron, va fi audiat pentru infracţiuni precum punerea în pericol a vieţilor altora şi abţinerea voluntară de la lupta împotriva unui dezastru, a confirmat marţi Parchetul General de pe lângă Curtea de Casaţie, în urma unei solicitări a AFP pe baza unei informaţii apărute în cotidianul Le Monde.

Care sunt acuzațiile



Fostul premier este suspectat că nu a dispus măsuri de protecţie în favoarea personalului medical şi a lucrătorilor expuşi şi că nu a anticipat epidemia în ciuda alertelor. Conform Le Monde, el va trebui de asemenea să explice menţinerea primului tur al alegerilor municipale de la 15 martie 2020 în contextul în care contaminările se înmulţeau.

Nici Edouard Philippe, considerat unul dintre posibilii candidaţi la alegerile prezidenţiale din 2027, nici anturajul său nu au putut fi contactaţi de AFP.

În cadrul acestei anchete judiciare deschise în iulie 2020 şi conduse de CJR, singura instanţă abilitată să pună sub acuzare şi să judece membri ai guvernului pentru delicte comise în exercitarea funcţiei lor, Agnes Buzyn, fost ministru al Sănătăţii, a fost inculpată pentru punerea în pericol a vieţilor altora în septembrie 2021.

Ea a fost plasată sub statutul de martor asistat pentru abţinerea voluntară de la lupta împotriva unui dezastru.

Investigaţiile au fost deschise după depunerea unor plângeri care denunţau lipsa de echipamente de protecţie pentru medici şi populaţie sau greşelile legate de necesitatea sau nu de a purta mască.

"În privinţa măştilor, ne-am înşelat, nici mai mult, nici mai puţin", a recunoscut în septembrie fostul ministru al Sănătăţii Olivier Véran, în prezent purtător de cuvânt al guvernului.

Până în acest moment, conform datelor Autorităţii de Sănătate Publică din Franţa, epidemia de COVID-19 a provocat 155.000 de decese în această ţară.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel