În acest an, importurile de laptopuri au atins un maxim istoric, ca urmare a pandemiei şi a faptului că mulţi oameni au fost nevoiţi să lucreze sau să studieze de acasă.
Cele mai mari importuri extracomunitare, respectiv 90%, au provenit din China: 14,4 miliarde de euro în primele şapte luni ale acestui an, faţă de 12,1 miliarde de euro în perioada similară a anului trecut.
România şi Danemarca au fost ţările europene cu cea mai mare creştere a importurilor, 38% în cazul fiecăreia.
Au existat nouă ţări în care importurile au crescut cu 20% - 30% şi alte nouă în care importurile au crescut cu 10% - 20%. În şase ţări, creşterea a fost între 2% şi 10%, în timp ce doar în Estonia importurile au scăzut uşor.
"Este foarte important ca un consumator să ştie că la achiziţionarea unui produs electronic acesta beneficiază de o garanţie legală de minim doi ani. Totodată, unii agenţi economici pot oferi consumatorilor gratuit sau contra unei sume şi o garanţie comercială. În condiţiile în care produsul nu arată sau nu funcţionează conform descrierii puteţi solicita repararea sau înlocuirea lui fără a necesita costuri suplimentare, responsabilitatea fiind în sarcina vânzătorului. Solicitaţi întotdeauna
bonul fiscal, fiind un document care va poate ajuta să depuneţi sesizări eficiente", a afirmat Sorin Mierlea, preşedintele InfoCons.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News