Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ponta: ”Eu îmi doresc ca România să fie cea mai importantă poartă pentru reconstrucţia Ucrainei”
WhatsApp
România trebuie să profite de pe urma războiului din Ucraina, o dată cu începerea procesului de reconstrucţie, a declarat, vineri, la Dorneşti, în judeţul Suceava, consilierul onorific al primului ministru, Victor Ponta.
Victor Ponta (Foto: Victor Ponta / Facebook)

Într-un discurs susținut vineri, la Dornești, județul Suceava, consilierul onorific al primului ministru, Victor Ponta, a evidențiat importanța pe care o poate avea România în procesul de reconstrucție post-război din Ucraina. Cu ocazia inaugurării celui mai mare terminal de transbordare a cerealelor din Europa, Ponta a subliniat că țara ar trebui să devină "cea mai importantă poartă pentru reconstrucția Ucrainei".

"Încerc, de când m-am alăturat echipei premierului Ciolacu, să explicăm poporului român că, ajutând Ucraina, ne ajutăm pe noi, pentru că altfel e foarte multă frustrare şi foarte multă lume întreabă "De ce facem pentru alţii şi nu facem pentru noi?". Dacă nu explici oamenilor că în felul ăsta de fapt România câştigă foarte mult, zona de Nord- Est a României, cea mai puţin dezvoltată. România se poate dezvolta cu toate resursele politice şi financiare, publice şi private, care sunt alocate pentru acest efort european, transatlantic de a sprijini Ucraina, nu doar în acest moment foarte dificil, al războiului, dar mai ales pentru ceea ce va fi reconstrucţia. Eu îmi doresc ca România să fie cea mai importantă poartă pentru reconstrucţia Ucrainei, să profite de acest lucru ca să îşi dezvolte infrastructura feroviară, rutieră, aeriană, maritimă, ceea ce nu a făcut în ultimii ani şi în mod suficient", a afirmat Ponta.

Terminalul de transbordare a cerealelor, cel mai mare din Europa, a fost inaugurat vineri în localitatea Dornești, în prezența autorităților române și ucrainene. Proiectul, realizat în parteneriat public-privat, a implicat o investiție de aproximativ zece milioane de euro, fiind finanțat de Grampet Group, cel mai mare grup de companii private feroviare cu acționariat românesc din Europa de Sud-Est, scrie Agerpres. 

-----------------------------------------------------------

Dacă doriți să fiți notificați direct pe WhatsApp atunci când apare o știre importantă, puteți intra pe unul din grupurile de dedicate cititorilor fideli StiriDiaspora accesând următoarele linkuri:

-> https://chat.whatsapp.com/JJePx9Ood2XAgm8wytbimH

-> https://chat.whatsapp.com/J6n4XX2nQLL0yuoailBGk6

-> https://chat.whatsapp.com/Jb6xHKTjTdhIGOmUrCk0qy

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel