Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Victor Ponta: Cinci oameni duc PSD în Uniunea Sovietică
WhatsApp
Victor Ponta, fost președinte PSD, face declarații dure la adresa conducerii fostului său partid.

Victor Ponta a declarat, într-o intervenție telefonică la B1, că este pentru prima dată în istoria PSD când liderii formaţiunii sunt împotriva Occidentului şi se gândesc la o apropiere de Est.

Ponta spune că vreo câteva persoane din conducere au luat PSD și vor să-l ducă în Uniunea Sovietică.

"Realmentele declaraţiile făcute de domnul Vâlcov care este adevăratul prim-ministru al României şi reprezentantul lui Dragnea în Guvern s-au axat, nu a fost o scăpare, pe ceva ce domnul Dragnea şi probabil şi Codrin Ştefănescu şi alţii cred. Şi anume că România trebuia să meargă spre Est, spre modele nedemocratice, că Vestul ne vrea răul, citeam ce citeam azi într-un editorial între discursul unui Vadim Tudor incult, că Vadim Tudor era cult citit, şi romanele lui Pavel Coruţ din anii '90 cu conspiraţii mondiale. Ori ştiţi PSD fiind un partid mai greoi, mai mare, dar şi în Adrian Năstase şi în Mircea Geoană şi în mine au avut nişte lideri care au încercat şi au vrut să meargă spre Uniunea Europeană, spre SUA, spre civilizaţia occidentală. Este pentru prima dată când PSD are nişte lideri care cred că rolul României este în Uniunea Sovietică, ceva de genul ăsta.

Eu sunt convins că ideile domnului Vâlcov nu sunt doar ale domnului Vâlcov ci sunt ale celor 3-4-5 oameni care au venit din alte partide la PSD, au luat PSD şi îl duc cu ei spre Uniunea Sovietică", a declarat Ponta la B1.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel