„Din păcate, acum, dacă informaţiile mele sunt corecte, ne-am întors la perioada în care Delta devine un fel de lac Belina. E a lui Dragnea. (...) Am făcut centrul de la Uzlina ca pe un loc în care orice invitat din afara României să vină să vadă frumuseţea României. Am adus prim-miniştri, comisari europeni, iar Dragnea merge acum cu iubita", a spus Victor Ponta, în timpul unei conferinţe de presă, la Tulcea, potrivit Agerpres.
El a amintit că pentru amenajarea centrului din Uzlina au fost investite fonduri guvernamentale şi că investiţia a fost realizată după modelul altor state europene ale căror guverne îşi invită oaspeţii din străinătate în vizite informale în locuri emblematice pentru statele gazdă.
Declaraţia a fost făcută în contextul criticilor aduse conducerii Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării care, potrivit sursei citate, nu comunică cu autorităţile locale şi cu agenţii economici.
„Am învăţat un lucru legat de Deltă, dacă rupi Administraţia de autorităţile locale, dacă impui pe cineva de la Bucureşti şi dacă acea persoană nu are niciun dialog cu autorităţile locale, nu se coordonează, iese un dezastru. S-a mai întâmplat şi-n alte dăţi. Din câte am înţeles, şi acum e aşa. Cei de aici au ei o pilă la Bucureşti şi nu mai stau de vorbă. Rezultatul este un eşec. Nu poţi rupe Administraţia de autorităţile locale pentru că se blochează între ele. (...) Cred că mai degrabă ar trebui să fie obligatorie relaţia cu autorităţile locale şi cu cei care investesc în Deltă, pentru că dacă nu discuţi cu investitorii privaţi, dacă nu înţelegi că trebuie să îmbini interesul economic cu protecţia, va ieşi o ceartă continuă", a mai spus preşedintele Pro România.
Victor Ponta a amintit că, în calitate de premier al României, l-a numit pe guvernatorul Deltei, în urma consultărilor avute cu autorităţile tulcene şi a menţionat că va propune schimbarea legislaţiei actuale astfel încât guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării să nu mai fie numit politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News