Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ponta dă LOVITURA? Nume GREU din PSD, la un pas să se alăture. A spus-o DIRECT
WhatsApp
Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat vineri, că orice partid "normal la cap" şi-ar dori să o aibă pe listele pentru europarlamentare pe comisarul european Corina Creţu. El a dat de înțeles că i-a făcut o ofertă clară Corinei Crețu. 

"Cred că orice partid normal la cap din România, începând cu Pro România, şi-ar dori să aibă un comisar european pe listă, pentru că nu ai niciun om mai bine pregătit. Mai departe, însă, ştiu că doamna Creţu încearcă să-şi ducă cât mai bine la bun sfârşit mandatul de comisar, iar când se va decide dacă va candida sau nu, în continuare, noi am fi foarte fericiţi să fie la Pro România. După cum vedeţi, de la PSD are numai înjurături. Cel mai interesant mi se pare că Dragnea de la PSD şi Codrin Ştefănescu de la PRM îi spun Corinei Creţu că nu e PSD-istă. Corina Creţu este de mai bine de 25 de ani numai la PSD şi, ca şi comisar european, am trecut, când eram prim-ministru, de la cinci miliarde de euro, grad de absorbţie, la 15 miliarde euro, bani veniţi în România în 2014, 2015, 2016. Este singura care a adus profit României zece miliarde euro", a declarat, într-o conferinţă de presă, Victor Ponta.

Totodată, Ponta a menţionat că, pentru programul "Garanţia pentru tineri", nu a fost absorbit niciun euro din 2015 şi până în prezent.

"Am vorbit pe parcursul zilei cu doamna Corina Creţu. Ştiţi câţi bani am absorbit din 2015, până acum, pentru Garanţia pentru tineri? Zero euro. E adevărat că nu putea să îi ia Teldrum banii aceştia sau FarmaVet, ci erau bani care să fie investiţi în proiecte pentru tineri. Oare în România nu era nevoie de proiecte pentru tineri, ca aceştia să aibă o şansă şi să nu mai plece din ţară? Era un proiect pe care l-am susţinut ca prim-ministru, pe care l-au susţinut europarlamentarii români şi comisarul european Corina Creţu. În schimb, auzim toate minciunile, că nu ne lasă Europa. Ce nu ne lasă Europa? Nu îi lasă să fure Europa! Şi atunci, Dragnea, cu Vâlcov, cu Teodorovici şi toată gaşca au descoperit că nu vor bani europeni. E ciudat, că Teodorovici a fost ministrul Fondurilor Europene în Guvernul meu şi am reuşit să luăm o mulţime de bani. Atunci, Europa era bună. Dar se pare că l-a stricat şi pe Teodorovici anturajul, aşa cum m-a stricat şi pe mine. Dacă te alături cu hoţii, greşeşti", a precizat Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel