El a informat că delegaţia partidului va fi formată din cinci parlamentari - Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu, Gabriela Podaşcă, Mihaela Huncă, Emilia Meiroşu, potrivit Agerpres.
"Eu vreau să fac precizarea că nu am refuzat să merg la Cotroceni, dar miercuri aveam deja programate două întâlniri cu doi lideri de grup la Bruxelles, pentru că e vorba despre apartenenţa celor doi europarlamentari PRO România, Corina Creţu şi Mihai Tudose, şi n-am cum să schimb acele întâlniri", a explicat Ponta, într-o conferinţă de presă.
PRO România este de acord cu implementarea deciziilor referendumului, a subliniat el.
"Noi credem că este o ocazie extraordinară să reluăm o revizuire mai largă a Constituţie. În 2013, am avut o comisie, a lucrat pe un text, a elaborat un text, a trecut de CCR cu observaţii, cred că trebuie să ne întoarcem la acel text tocmai pentru că a parcurs un drum foarte lung, să adăugăm şi ce s-a decis la referendumul de duminică şi să nu ratăm ocazia de a revizui Constituţia într-un mod serios pe multe probleme - eliminarea blocajelor, eliminarea problemelor pe care le-am întâlnit zi de zi. Nu e normal ca în fiecare zi să mergem la CCR, putem să luăm toate deciziile şi tot ce am învăţat din experienţele negative şi, dacă tot facem revizuirea Constituţiei, să o facem pe acel text care există deja", a afirmat Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News