Poliţiştii de frontieră, membri ai echipajului navei maritime "Ştefan cel Mare", au revenit astăzi, în Portul Constanţa, după o operaţiune de prevenire şi combatere a migraţiei, desfăşurată în Marea Mediterană, scrie Agerpres. Aceștia au fost plecați timp de patru luni, perioadă în care au salvat peste 2.000 de migranţi aflaţi în pericol pe ambarcaţiuni supraaglomerate şi de mici dimensiuni.
"Nava 'amiral' a Poliţiei de Frontieră Române a executat misiuni individuale de patrulare, supraveghere, căutare şi salvare în Marea Mediterană, la frontiera maritimă externă din sudul Italiei, alături de forţele de poliţie şi de impunere a legii ale tuturor statelor membre U.E. participante la misiune. S-a avut în vedere întreprinderea de măsuri comune pe linia controlului fluxurilor migraţioniste la limita sudică a spaţiului comunitar, efectuarea cu operativitate a schimbului de date şi informaţii între autorităţile de aplicare a legii din aceste ţări, precum şi un schimb eficient de experienţă între poliţiştii de frontieră europeni", se arată într-un comunicat transmis de Garda de Coastă.
"În cadrul misiunilor desfăşurate, poliţiştii de frontieră români au salvat, transbordat şi transportat 2.082 migranţi, care se aflau în pericol pe ambarcaţiuni supraaglomerate şi de mici dimensiuni, ce navigau în Marea Mediterană şi care, ulterior, au fost predaţi autorităţilor italiene pentru efectuarea formalităţilor specifice. Echipajul navei a fost apreciat de către parteneri datorită profesionalismului cu care a acţionat pe timpul misiunilor, seriozităţii şi implicării în munca susţinută depusă. Chiar dacă condiţiile hidrometeorologice au fost de multe ori neprielnice, toate persoanele salvate au fost aduse în siguranţă la mal, nefiind înregistrate probleme de niciun fel", au informat reprezentanţii Gărzii de Coastă.
De asemenea, scopul Operaţiunii Comune "THEMIS" a fost cel de a ajuta autorităţile italiene în supravegherea şi controlul frontierelor maritime ale Uniunii Europene. Totodată, aceștia au avut misiunea de căutare şi salvare a persoanelor aflate în dificultate pe mare la frontiera externă a Uniunii Europene, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News