Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Povestea incredibilă a unui polițist din Suceava care a făcut 8 teste COVID și a stat închis 60 de zile: "Sfântul Paracetamol și cuvioasa Vitamina C"
WhatsApp
Un polițist din Suceava dezvăluie "aventura” de 60 de zile prin care a trecut după ce a aflat că este infectat cu noul COVID-19: a făcut cinci teste, s-a tratat acasă cu „Sfântul Paracetamol și Cuvioasa Vitamina C”, iar când credea că a scăpat, a aflat că este din nou pozitiv și dus la spital. 

Povestea agentului de poliție Andrei O. a fost dezvăluită de Bogdan Bănică, președintele Sindicatului Național al Polițiștilor din România SNPR DECUS.
Agentul Andrei a aflat că este infectat cu virusul COVID în 30 martie, iar acum, aproape de finalul lunii mai, este încă internat în spital.

"Stau de două săptămâni internat fără a primi niciun tratament, aşteptând să mă negativez”, i-a spus Andrei lui Bogdan Bănică.

Calvarul lui Andrei a început într-o zi obișnuită, în 30 martie, când se pregătea să plece la serviciu.

„În cursul dimineții am observat că se întâmplă ceva ciudat cu organismul meu, deoarece începusem să am dureri de cap, gustul şi mirosul dispărând în totalitate având totodată şi o stare avansată de oboseală cu toate că dormisem suficient. Discutând cu colegii, din vorbă în vorbă am aflat că mai este un coleg care are aceleași simptome ca și mine. Am stabilit să mergem împreună la DSP Suceava pentru a face testul COVID-19. Am explicat cadrului medical de acolo motivul pentru care am venit, respectiv simptomele pe care le aveam acesta fiind de acord cu testarea noastră. "Vă spun sincer, am făcut testul, dar nu m-am gândit nicio secundă la ce avea să urmeze...", povestește agentul de poliție.

Andrei s-a autoizolat acasă, unde locuiește singur

 

După ce a făcut testul, Andrei s-a autoizolat acasă, unde locuiește singur, fără a exista riscul să transmită virusul niciunei persoane.

„Am vorbit cu superiorii şi le-am adus la cunoștință faptul că până la sosirea rezultatelor voi sta în autoizolare la domiciliu, urmând să îi anunț cu privire la rezultate când le voi primi. După trei zile, mai exact pe data de 2 aprilie am primit mesaj de la DSP care spune așa: „Rezultatul testului COVID-19 din data 31/03/2020 este pozitiv. Vă rugam să vă prezentaţi la spital. Mesaj trimis de DSP Suceava".

În mintea mea s-a produs o mare avalanșă având foarte multe nedumeriri cum ar fi ce fac acum?, ce tratament iau?, cum să mă prezint la spital dacă sunt pozitiv, ştiind că automat nu am voie sa ies din casă... După nenumărate telefoane date către cei de la DSP mi s-a comunicat faptul că se poate trata şi acasă dacă simptomele sunt ușoare și că pentru mai multe detalii sa iau legătura cu medicul de familie”, povestește Andrei.

Așa că a luat legătura cu medicul instituției unde lucrează, care l-a consultat prin telefon și i-a prescris „Sfântul Paracetamol si Cuvioasa Vitamina C”, după cum spune chiar polițistul.

Urma ca după 14 zile să repete testul, ceea ce a și făcut.

„Pe data de 14 aprilie ne-am prezentat din nou la DSP pentru retestare. Dar cum nu m-aș fi putut aștepta, acolo am întâlnit o doamnă doctor detașată de la Iași care ieșind din sala de testare ne întreabă „Voi ce vreți?!”, explicându-i „stimabilei” motivul pentru care ne aflam acolo. După munca de lămurire cu aceasta care refuza sa ne testeze pe motiv ca Ordinul X emis de către Ministerul Sănătății spune că după 14 zile de autoizolare se reia activitatea fără a mai fi necesară testarea, am făcut testul și din nou am aşteptat autoizolat la domiciliu rezultatul celui de-al doilea test, care a venit pe de data de 18 aprilie şi spunea așa: „Rezultatul testului COVID-19 din data 14.04.2020 este pozitiv. Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament. Mesaj trimis de DSP Suceava”. Surpriză, paracetamolul nu a putut face față luptei cu acest virus... Am sunat din nou - - >DSP-->medicul instituției unde îmi desfășor activitatea, de această dată pe lângă paracetamol mi s-a prescris telefonic antibiotic cu recomandarea de a rămâne în autoizolare la domiciliu în continuare urmând să repet testul după alte 14 zile...”, mai spune Andrei.

"Coviduțul a prins drag de mine"

 

A mai stat alte 14 zile de stat închis în casă, iar în 27 aprilie a fost la retestare: „Rezultatul testului COVID-19 din data 27.04.2020 este pozitiv. Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament. Mesaj trimis de DSP Suceava”.

"Coviduţul prinsese drag de mine, doar că de această dată m-au cuprins altfel de sentimente la aflarea rezultatului. Așa că am hotărât să schimb modul de abordare a penibilei situaţii şi am sunat la 112; a fost trimisă o ambulanță și după 7 ore petrecute în sala de așteptare UPU am fost internat la secția Boli Infecțioase. Analize, raze la plămâni, toate bune şi în parametri normali.

În spital mi se dădeau diferite medicamente pentru stimularea sistemului imunitar, perfuzii cu vitamine și același antibiotic pe care-l luasem şi la domiciliu. După prima vizită a doamnei doctor, a stabilit ca pe data de 1 mai trebuie să refac testul, ceea ce am și făcut:

"Rezultatul testului COVID-19 din data 01.05.2020 este negativ. Mesaj trimis de DSP Suceava”. ÎN SFÂRȘIT!!! ăsta a fost primul lucru pe care l-am exclamat. La întocmirea documentelor de externare şi a scrisorii medicale, doamna doctor mi-a impus ÎNCĂ 14 zile de autoizolare la domiciliu şi refacerea testului după aceste 14 zile, la DSP fiind necesare 2 rezultate negative consecutive pentru a putea relua activitatea profesională”, povestește agentul de poliție.

Abătut, sătul de atâta autoizolare dar totuși fericit că simptomele dispăruseră și că aveam în sfârșit un rezultat negativ la testare, Andrei a plecat acasă și a urmat tratamentul cu vitamine prescris de către medicul din spital.

Ultimele zile de autoizolare s-au scurs greu, iar în 12 mai s-a dus din nou la DSP, unde a făcut testul cu numărul 5: „Rezultatul testului COVID-19 din data 12-Mai-2020 este pozitiv. Vă rugăm să vă prezentaţi la spital pentru tratament. Mesaj trimis de DSP Suceava”.

"Asta a fost alarma dimineții de 14 mai 2020, vă spun sincer mi s-au „înmuiat” picioarele, nu-mi venea sa cred cum și de ce rezultatul este din nou pozitiv eu neavând niciun simptom... Așa că după noile reglementari impuse de marele ministru Nelu Tătaru, iar am apelat 112, iar m-am internat, la secția Neurochirurgie de această dată...”, povestește Andrei.

Trei teste în spital: "negativ->incert->incert"

 

La Neurochirurgie, agentul de poliție stă de două săptămâni internat fără a primi tratament. Doar așteaptă negativarea testului.

"Primul test făcut în spital la data de 18.05 la secția Neurochirurgie a fost negativ, următorul test făcut pe data de 19.05 a fost INCERT, rezultatul primindu-l în noaptea zilei de 20.05. Acest test INCERT m-a obligat să refac testul ceea ce am și făcut pe data de 21.05. Problema este că rezultatul testului l-am primit în noaptea zilei de 23.05, fiind tot INCERT.

Deci ultimele 3 teste, cele din spital sunt: negativ->incert->incert, făcute în interval de 4 zile rezultatele venind într-un interval total de 6 zile, de aici şi explicația medicilor infecţioniști din spital ca trebuie respectate limitele de timp impuse prin lege pentru testare respectiv externare unde este cazul”, povestește agentul de poliție sucevean, potrivit Mediafax.

Practic, a făcut în total opt teste COVID, stă închis fără simptome de 60 de zile și crede că în situația sa sunt mulți.

"Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar simt că se poate face mai mult decât atât... În spital plutește un aer de „ciudat", testele vin parcă trase de păr și niciodată cum ar trebui sa vină, parcă saloanele trebuie să fie pline ochi cu pacienți COVID. Dar adevărul va ieși la iveală, ca-ntotdeauna”, mai spune el.

Bogdan Bănică afirmă, în final, că sentimentul de incertitudine guvernează saloanele spitalelor iar coşmarul lui Andrei pare să nu se termine curând: „Probabil că sunt mulţi alţi pacienţi în situaţia lui şi dacă e aşa, se pare că avem o problemă”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel