Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a anunțat că, în calitate de vicepreședinte al PNL, a solicitat excluderea din partid a primarului comunei Bosanci, Neculai Miron, scrie Monitorul de Suceava.
Primarul liberal din Bosanci l-a întâmpinat sâmbătă pe liderul AUR George Simion cu pâine și sare, spunând despre acesta că ”apără credința și neamul strămoșesc”.
Edilul PNL a chemat 200 de localnici cu pancarte pentru susținerea co-președintelui AUR.
„Sunt simpatizanți ai lui George Simion. Susțin AUR pentru că apără credința creștină și sunt patrioți, țin cu neamul românesc”, a afirmat primarul Miron.
„Sunt membru PNL cu drepturi depline, numai nu vor să mă dea afară. Eu susțin valorile de dreapta și pe domnul Orban”, a mai spus liberalul. Miron se află și printre liberalii care au semnat petiția AUR privind demiterea președintelui Klaus Iohannis.
La rândul său, George Simion l-a felicitat pe primarul Neculai Miron pentru „curajul” de a-l întâmpina și, mai ales, de a semna listele AUR pentru demiterea președintelui României.
„Așa ar fi trebuit să fim primiți la toate primăriile din țară, cum ne așteaptă domnul primar. Bravo, domn’ primar!”, l-a aplaudat Simion pe Neculai Miron.
„După încălcarea statutului PNL cu atacuri repetate la adresa conducerii și a partidului, astăzi, 22 ianuarie, l-am văzut pe domnul Miron cum se alătură unei acțiuni de strângere de semnături pentru suspendarea președintelui României. Gestul domnului Miron este incalificabil și este clar că acesta nu mai îndeplinește condițiile pentru a fi membru PNL”, a transmis deputatul PNL Bogdan Gheorghiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News