Întâlnire interesantă a delegației PNL Diaspora cu europarlamentarii români ai PNL-PPE, Rareș Bogdan, Dan Motreanu, Siegfried Mureșan și Marian Jean Marinescu, la Parlamentul European de la Bruxelles. Delegația liberală aromânilor din Diaspora a abordat chestiuni politice, teme europene și administrative la zi.
„Sper ca această întâlnire interactivă să fi pus pe agenda politică și problemele Diasporei și sunt convins că PNL va ține cont de vocea noastră și că putem utiliza experiența românilor care lucrează în străinătate pentru dezvoltarea României“, a afirmat Ovidiu Burduşa, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
„Am fost și la o întâlnire mai aplicată pe decizii politice la sediul PPE, familie politică europeană din care PNL face parte, unde s-a discutat despre politici și reorganizarea PNL Diaspora.
Alegerile au arătat că votul covârșitor al românilor din afara granițelor merge spre dreapta politică și sunt convins că PNL trebuie să mai lucreze pentru a întări și recâștiga încrederea românilor din străinătate. Vocea noastră trebuie și va fi auzită!“, mai afirmă românul stabilit de mulți ani în Italia.
„De altfel, europarlamentarul Dan Motreanu a dat asigurări că PNL și liderii lui trebuie să ia în calcul schimbarea regulilor care împiedică performanța în competițiile politice.
Pe agenda discuțiilor a fost și Planul Național de Redresare și Reziliență, un plan menit să ajute la dezvoltarea României cu bani europeni, care să ridice economic țara și să le ofere și românilor care acum sunt departe de casă o posibilitate reală de a reveni.
Știu că printre aceștia sunt și mulți vrânceni de-ai mei. Sper ca autoritățile locale și cele de la București să profite la maximum de finanțările europene și să muncească asiduu pentru revigorarea localităților românești“, conchide Ovidiu Burduja postarea sa în urma reuniunii de la Bruxelles.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News