Deputatul PNL Antoneta Ioniță acuză că președintele PSD, Marcel Ciolacu, „joacă la păcănele stabilitatea României” pentru a-și asigura funcția de președinte al partidului.
„Este clar de ce Marcel Ciolacu și-a dorit ca în România să existe o nouă stare de alertă doar de 15 zile, și nu de 30. Anunțul de ieri (miercuri - n.r.) făcut de domnul Ciolacu, potrivit căruia PSD va depune o moțiune de cenzură imediat după expirarea noii stări de alertă, ne arată clar de ce a vrut reducerea acestei perioade cu 15 zile. Marcel Ciolacu se grăbește să dea jos Guvernul PNL nu pentru a-și aduce partidul la guvernare, ci doar pentru a demonstra viitorilor delegați de la apropiatul Congres că merită să iasă din interimat și să fie președinte plin al PSD”, a declarat deputatul PNL Antoneta Ioniță.
Ea acuză că „cel care joacă la păcănele stabilitatea României este chiar Marcel Ciolacu”.
„A încerca să dai jos un guvern doar pentru a-ți asigura voturile la un Congres de partid reprezintă chiar un slot machine, ce pune în pericol echilibrul economic și politic al țării, mai ales într-o perioadă dificilă pentru întreaga Europă”, a conchis Ioniță.
Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că parlamentarii partidului vor depune o moțiune de cenzură la adresa Guvernului Orban „a doua zi după după ce starea de alertă se va încheia”. El acuză Executivul „de cel mai mare abuz de putere”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News