Publicitate
Liderul PNL a afirmat că ministrul Carmen Dan a aboslvit facultatea cu nota 5,50, iar în cazul ministrului Economiei, Dănuţ Andruşcă, este o diferenţă de 14 ani între absolvirea liceului şi a facultăţii.
"Avem mari probleme în România, cărora trebuie să le găsim un răspuns serios. Primul şi cel mai important, vă spun că de aici pleacă toate relele, distrugerea capacităţii administrative şi distrugerea calităţii managementului politic asigurat de partidele politice care a ajun la un vârf, suntem într-un fund pe care nu-l mai putem accepta. Orice ţară este condusă de oameni care au în spate experienţă, pregătire, echipe de profesionişti, astăzi, managerii politici publici pe care ni-i dă partidul de guvernământ sunt la genunchiul broaştei. Eu oameni atât de proşti, de nepregătiţi, de inculţi, de incapabili să înţeleagă lucruri elementare, simple, n-am văzut în viaţa mea. Cred că este cel mai idiot guvern din istoria României, cei mai proşti miniştri care au existat vreodată în istoria României. Eu nu pot să înţeleg, cum de chiar şi ăştia din PSD, membri PSD, cum pot să accepte o asemenea situaţie în care de regulă un partid care ajunge la guvernare trebuie să dea ce-i mai bun, PSD a dat cei mai proşti miniştri, cei mai proşti administratori din istoria României", a spus Ludovic Orban.
Orban spune că anul acesta s-au angajat în administraţie 12.000 de persoane
"A existat o perioadă de plecare din administraţie, acum a început o perioadă de revenire în administraţie. De la începutul anului s-au angajat cred că peste 12.000 de oameni în administraţia centrală. Este tentaţia salariilor. Dar cine vine acuma? (...) Amantele, beizadele, nepoatele, nepoţii, toate pilele şi lipitorii de afişe ai PSD. Dacă te uiţi la CV-ul lor, cum e la Andruşcă, Între absolvirea bacalaureatului, a liceului şi bacalaureatului pe care l-a făcut pe vremea lui Ceauşescu şi absolvirea facultăţii, cred că sunt 14 ani de zile. Iar omul respectiv în tipul ăsta a avut o activitate onorabilă, vindea brifcor, se ocupa de diverse lucruri, a fost în vacanţă, da. Dacă-i cauţi pe ăştia şi te uiţi, Carmen Dan, de exemplu, s-a chinuit, cu mare greutate a terminat la Universitatea Ecologică cu 5,50. Nu şi-a dat licenţa acolo şi a dat-o ghiciţi unde, la Alexandru Ioan Cuza, la Miliţie, la Poliţie, evident în perioada unui ministru PSD", a mai spus Orban.
Ludovic Orban i-a îndemnat pe liberali să atragă în partid profesionişti, specialişti şi să promoveze oamenii de calitate.
"Trebuie să fim extrem de atenţi cu noi, trebuie să aducem pe lângă oamenii de calitate pe care să-i promovăm, în baza unor rezultate certe şi efective pe care le-au avut de-a lungul vremii, trebuie să aducem oameni de valoare, oameni specialişti, oameni care au soluţii", a mai subliniat Orban.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News