Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Varianta PNL pentru PREMIER desemnat. Liberalii au DECIS. ULTIMĂ ORĂ
WhatsApp
Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a rămas favoritul pentru a fi propunerea de premier a liberalilor în ședința de miercuri seara, potrivit unor surse din conducerea PNL.
gov.ro

„Propunerea noastră va fi Cîțu (Florin Cîțu, ministrul de Finanțe-n.r.)”, au declarat surse din conducerea PNL.

La ora transmiterii știrii, liderii PNL s-au reunit în ședința Biroului Politic Național, în sistem de videoconferință.

Numele lui Nicolae Ciucă era vehivulat pentru a fi desemnat să fie următorul premier.

Florin Cîțu a absolvit Grinnell College din SUA (1996), un masterat în economie în cadrul Iowa State University (2002), iar din 2002 este doctorand al Iowa State University. A fost economist în cadrul Băncii Naționale a Noii Zeelande (2001-2003) și în cadrul Băncii Europene de Investiții (2003-2005). În cadrul ING Bank, a lucrat ca economist șef (2006-2007) și șef al departamentului piețe financiare (2007-2011), pentru ca ulterior să fie consultant și analist economic.

A fost ales senator de București în 2016.

Florin Cîțu a mai fost desemnat pentru a fost Executivul în 26 februarie, însă și-a depus mandatul, informează Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Politică Vezi toate articolele
pixel