Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PNL a atacat la CCR legea privind repatrierea rezervei de aur
WhatsApp
PNL a constestat la CCR Legea privind repatrierea rezervei de aur a României, votată miercuri de Parlament. 
Ludovic Orban

Proiectul de lege iniţiat de Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae prevede ca Banca Naţională a României să repatrieze 91,5% din aurul depozitat de România în străinătate, respectiv aproape 56 de tone de aur. Depozitele de aur din străinătate nu vor mai putea depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă, potrivit legii votate miercuri.

”Deși a transmis Parlamentului, la data de 25.03.2019, un aviz favorabil cu privire la propunerea legislativă pentru modificarea articolului 30 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, Consiliul Legislativ a evidențiat faptul că inițiatorii nu au consultat în prealabil, Banca Centrală Europeană, iar proiectul de lege nu este fundamentat pe un studiu de impact care să justifice soluțiile legislative preconizate în privința costurilor și a beneficiilor economice aduse prin adoptarea acestei propuneri legislative”, se arată în documentul citat, potrivit HotNews.ro. 

Legea a trecut cu 165 de voturi pentru în Camera Deputaților, care este for decizional.

În acest moment, 65% din rezerva de aur este păstrată la Banca Angliei, ceea ce a dus la discuții interminabile în spațiul public.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel