Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PNL, plan de rezervă la prezidenţiale. Orban: "Nu poate fi exclusă nicio candidatură. Nici a lui Rareş, nici a mea"
WhatsApp
O eventuală plecare a preşedintelui Klaus Iohannis, la Bruxelles, pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European ar da peste cap calculele PNL pentru alegerile prezidenţiale. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, nu exclude astfel candidaturile altor lideri liberali, inslusiv a sa sau a lui Rareş Bogdan.

"Faptul că se vorbește despre posibilitatea ca președintele României Klaus Iohannis să poată să ocupe o poziție atât de importantă, cum este presedinția Consiliului European, arată foarte clar prestigiul de care se bucură, recunoaşterea la nivel european şi faptul că există o încredere în capacitatea preşedintelui României de a gira o asemenea funcţie. Sunt convins că președintele are maturitatea necesară, are o capacitate de analiză superioară, astfel încât să ia domnia sa decizia în acest caz.

Citeşte şi: Bruxelles. Jurnalist străin, către Klaus Iohannis: "V-ați pregătit pijamalele și peria de dinți?"

Normal că îmi doresc ca președintele Klaus Iohannis să fie candidatul nostru la preşedinţie. Dar pentru România prezența preşedintelui Iohannis la conducerea Consiliului European ar oferi foarte multe oportunități și preşedintle României ar avea ocazia de a reprezenta România şi de a ajuta România din această poziție", a declarat Ludovic Orban, la Realitatea TV.

 

Cre e planul de rezervă al PNL-ului pentru alegerile prezidenţiale

 

Liderul PNL a fost întrebat dacă Rareş Bogdan ar fi o variantă în cazul în care şeful statului va pleca la Bruxelles.

"Cu siguranţă PNL va avea candidatul cu care va câştiga alegerile prezidenţiale. (...) Candidatul PNL la funcţia de preşedinte al României astăzi este Klaus Iohannis. Decizia privitoare la susţinerea candidatului la preşedinţie nu poate să o ia decât Consiliul naţional al partidului.

Citeşte şi: Ludovic Orban: "Nici nu m-am gândit să îl invit pe Rareş Bogdan la Cotroceni"

Nu vorbesc despre această eventualitate până nu se ia o decizie legată de arhitectura europeană. Dar avem resurse și avem capacitatea de a lua cele mai bune decizii în orice fel de situaţie. În ceea ce privește posibilii candidaţi, nu poate fi exclusă nicio candidatură, nici  candidatura lui Rareș Bogdan, nici a altor personalităţi, chiar și a mea. Deși eu sunt votat de PNL ca şi candidat funcția de premier, iar Klaus Iohannis pentru cea de președinte. Evident, dacă vom ajunge în situaţia în care va trebui să schimbăm această decizie, va trebui să facem o analiză foarte serioasă pentru că ar fi o schimbare importantă, trebuie să ne consultăm şi cu preşedintele Iohannis", a mai spus Ludovic Orban, la  "Legile Puterii".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel