Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
PMP îi solicită Vioricăi Dăncilă să nu accepte cererile UDMR
WhatsApp
Partidul Mişcarea Populară îi solicită premierului Viorica Dăncilă să nu modifice din nou, în Guvern, Codul administrativ, în conformitate cu cererile UDMR, "care ar transforma, practic, maghiara în a doua limbă oficială a României, pentru că, oricât de fragilă ar fi majoritatea parlamentară PSD - ALDE şi dependentă de voturile subalternilor lui Kelemen Hunor, Constituţia nu ar trebui să fie negociabilă", se precizează într-un comunicat PMP.

PMP anunţă că, în caz contrar, va solicita Avocatului Poporului să îl conteste la CCR.

"Doamnă premier Dăncilă, sper să nu vă fi copleşit Kelemen Hunor cu efuziunile sale etnocentriste, separatiste şi să mai inventaţi vreo ordonanţă de urgenţă autonomă pentru hatârul UDMR. Ar fi păcat să cădeţi în aceeaşi plasă a păianjenului UDMR, în care s-a pierdut definitiv şi predecesorul dumneavoastră preşedinte al PSD, auto-declarat mare patriot român", spune preşedintele executiv al PMP, deputatul Marius Paşcan, citat de comunicat.

În opinia PMP, modificarea Codului administrativ din nou, înainte de publicarea variantei de săptămâna trecută în Monitorul Oficial, "nu este numai neconstituţională, ci şi ilegală".

"Ar fi un grotesc şi vizibil abuz în serviciu în folosul UDMR. Viorica Vasilica Dăncilă ar trebui să îşi aducă aminte de maxima sa de înţelepciune din 2018, când declara candid că "orice om îi este teamă de o plângere penală". Prin negocierile purtate, zilele acestea, cu premierul Dăncilă, UDMR condus de Kelemen Hunor îşi dă arama pe faţă: nu este partid de Opoziţie, face activ parte din majoritatea parlamentară actuală. Genul acesta de şantaj pe faţă exercitat de aceşti PSD-işti vopsiţi în verde şi vorbitori de maghiară trebuie să înceteze. Prea mult timp guvernele PSD au făcut concesii majore unor exaltaţi care subminează, prin atitudinea lor, Constituţia României. În cazul în care Viorica Dăncilă va nesocoti obligaţiile legale şi morale care îi revin din postura de prim-ministru, PMP va solicita doamnei Renate Weber, proaspăt Avocat al Poporului, să conteste la CCR noul Cod administrativ", precizează PMP.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel