Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pleșoianu: „Doamna Dăncilă#2, cine sunteți și ce ați făcut cu doamna Dăncilă#1, cu omul pe care îl apăram!?”
WhatsApp
Liviu Pleșoianu, unul dintre social-democrații care doresc să reprezinte partidul la alegerile prezidențiale, a criticat schimbarea de atitudine a președintelui PSD,  și s-a întrebat retoric, „doamnă Dăncilă#2, ce ați făcut cu doamna Dăncilă#1”.

„Cine vrea să ajungă pe vârful muntelui ar trebui să urmărească indicatoarele, nu să meargă orbește după cei din față. Cei din față s-ar putea îndrepta spre prăpastie... Urmați omul doar dacă omul urmează indicatorul! Câtă vreme doamna Dăncilă a ținut drumul corect, nu numai că nu am criticat-o, dar am și apărat-o PUBLIC", a scris Liviu Pleșoianu, pe pagina sa de Facebook.

Totuși, social-democratul consideră că direcția spre care a pornit acum Viorica Dăncilă este una greșită, motiv pentru care el nu are nicio intenție să meargă „după dânsa".

„Acum, dacă văd că merge cu viteză maximă către râpă, să nu se aștepte nimeni să merg după dânsa! Cum să spună că face CEX să se stabilească susținerea lui Kovesi!? Doamna Dăncilă, chiar ați uitat cum vorbeam noi doi, la terasă, la Bruxelles?", a adăugat acesta.

Liviu Pleșoianu a evocat un episod cu el protagonist, pe când o întreba pe Laura Codruța Kovesi, procuror-șef DNA la vremea aceea, ce căuta în sufrageria lui Gabriel Oprea, pe când conducea Procuratura Generală, alături de cei doi directori ai SRI de atunci, George Maior și Florian Coldea.

„Ați uitat când am întrebat-o pe Kovesi ce dracului căuta, ca Procuror General, în Sufrageria lui Oprea, alături de șefii SRI Maior și Coldea, în seara turului II al alegerilor prezidențiale din 2009!? Ați uitat când v-ați ocupat să stau față în față cu Divinitatea Sa, cu întâia SUFRAGERISTĂ a neamului!? Ați uitat când mă rugați să-i spun domnului Dragnea că v-ați ocupat?

...Doamna Dăncilă#2, cine sunteți și ce ați făcut cu doamna Dăncilă#1, cu omul pe care îl apăram!??

P.S. Urmați omul doar dacă omul urmează indicatoarele! Altminteri, veți urma drumul marelui HĂU!", a conchis Liviu Pleșoianu.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel