Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Planul lui Dan Barna: "Nu vom vota guvernul Orban"
WhatsApp
Preşedintele USR, Dan Barna a declarat joi seara că partidul său are ca obiectiv organizarea de alegeri anticipate şi nu va vota pentru învestirea unui nou guvern condus de Ludovic Orban.

Barna a apreciat că sunt "premise credibile", şanse de peste 50% pentru anticipate, însă este şi o posibilitate "reală" ca alegerile anticipate să nu aibă loc.

"Obiectivul e anticipatele, noi spunem asta de doi ani de zile, n-am schimbat nimic, nu ne-am răzgândit niciun moment. (...) În egală măsură, şi ieri seară preşedintele a spus-o, există posibilitatea reală ca anticipatele să nu se poată întâmpla. Ştim foarte bine că PSD nu este un 'partener' care să poată agrea lucrurile acestea, ceilalţi care ar fi susţinut anticipatele se sucesc, Ponta are un discurs contradictoriu de fiecare dată, şi există posibilitatea reală să nu se întâmple anticipate. Asta este obiectivul, spre asta tragem. Şi din această perspectivă (...), dacă vom avea un guvern, i-am cerut preşedintelui ca acel guvern trebuie să aibă ca prim obiectiv în programul de guvernare alegerea primarilor în două tururi, astfel încât dacă într-adevăr în Parlament se creează majoritate de blocat anticipatele şi de învestit guvern, acea majoritate să-şi asume primari în două tururi şi în felul acesta beneficiază şi românii de această criză care deocamdată pentru ei e doar un spectacol la televizor, ăsta e scenariul. Şi în acest context, în care foarte clar tragem pentru anticipate, nu vom vota guvernul Orban", a spus Dan Barna la Realitatea Plus.

El a adăugat că în situaţia în care nu se vor organiza anticipate şi va fi învestit un guvern, USR vrea să facă parte din respectivul guvern pentru a-şi urmări obiectivul privind alegerea primarilor în două tururi.

"Vedem ce se întâmplă, dacă va fi situaţia să nu fie votul pentru anticipate şi va fi guvern, vrem să facem parte din acel guvern pentru a avea primari în două tururi şi a putea să punem presiune acolo şi pentru că în unele domenii, transporturi, justiţie, se mai pot face nişte lucruri. Este foarte normal, este practic - i-am dat preşedintelui poziţia USR, pentru ambele scenarii", a subliniat Barna.

Barna a explicat paşii ce ar putea fi urmaţi în vederea alegerilor anticipate şi motivul care pentru Alianţa USR PLUS a transmis preşedintelui Iohannis o propunere de premier.

"Intrăm la guvernare în măsura în care premierul desemnat, şi în acest context trebuie privit şi nominalizarea, propunerea noastră de premier, preşedintele va avea opţiunea, a optat deja astăzi pentru primul guvern pentru domnul Orban, va veni momentul al doilea, în acest context, pică guvernul Orban, acesta e scenariul, pică primul guvern, al doilea guvern Orban, mă rog, care este acum nominalizat, după care se va ajunge, cel puţin asta e perspectiva pentru alegerile anticipate, la a doua nominalizare. Şi de aceea Alianţa USR PLUS a propus un premier, tocmai pentru ca preşedintele să aibă toate opţiunile. Indiferent de opţiunea pe care o va avea preşedintele, dacă se va ajunge ca acel guvern să nu pice, lucru pe care noi ni-l dorim, pe care PNL şi-l doreşte, pe care preşedintele şi-l doreşte, dar dacă PSD-ul va reuşi blocarea în Parlament al celui de-al doilea guvern, cel care ar trebui să pice ca să avem anticipate, în acel context vrem să facem parte din guvernul care va duce ţara spre alegeri, din guvernul care să impună primari în două tururi. Primari în două tururi este miza importantă, despre asta vorbim", a subliniat Dan Barna.

Întrebat dacă este o soluţie un guvern de uniune naţională, Barna a negat: "Nu, ca să nu intrăm în poveste fantezistă. Este 'nu' clar. Cu cine să guvernăm? Cu PSD-ul? Cu cei care au fost alături PSD-ului până acum jumătate de an? În momentul de faţă soluţia sunt alegerile anticipate".

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel