Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Plan de relansare: linii noi de metrou, 3.000 km de autostrăzi, trenuri cu 160 km/oră
WhatsApp
Planul de relansare economică care va fi prezentat de auorități miercuri propune lansarea a trrei noi linii de metrou, finalizarea a 407 km de autostrăzi și încceperea lucrărilor la 3.000 km de autostrăzi, precum și modernizarea a 3.000 km de cale ferată.

407,3 Km de autostrăzi și drumuri expres vor fi finaalizate, arată documentul, cu un cost estimat de 4,3 miliarde euro: Sibiu – Pitești (Loturi 1, 4, 5), Craiova – Pitești, Autostrada Transilvania (Suplacu de Barcău – Borș), Sebeș - Turda, AO:Inelul de Sud București, Varianta de ocolire Bacău, Podul peste Dunăre de la Brăila.

O altă prevedere este conectarea cu autostrăzi a provinciilor istorice ale României și cu rețelele de transport pan-europene, prin demararea lucrărilor la aproximativ 3.000 de km de autostrăzi și drumuri expres, în perioada: 2020 – 2030, cu un cost estimat de 31 miliarde euro. Este vorba de Sibiu – Pitești (Loturi 2, 3), Autostrada Transilvania: Nădășelu – Suplacu de Barcău, Autostrada Unirii: Tg. Mureș - Iași – Ungheni, A3: Ploiești – Comarnic – Brașov, A7: Ploiești– Suceava – Siret, AO: Inelul de Nord București; București – Alexandria – Craiova - Lugoj, Buzău/Focșani - Brăila – Galați, Măcin – Tulcea – Constanța; Transregio Gilău – Cluj N. – Apahida.

 

3.000 km de cale ferată

 

În domeniul feroviar sunt prevăzute investiții în cca. 3.000 km de cale ferată, în perioada 2020 – 2030, cu un cost estimat de aproximativ 18 miliarde euro. Este vorba de finalizarea reabilitării liniei ferate pe traseul Frontieră-Curtici-Simeria, parte componentă a Coridorului IV pan-european, pentru circulația trenurilor cu o viteză maximă de 160 km/h. Proiecte noi de modernizare a căii ferate în scopul asigurării obiectivelor de conectivitate sunt Ploiești-Suceava-Dărmănești, București-Craiova-Timișoara-Arad, Suceava-Cluj Napoca, Buzău-Fetești, Port Constanța-Palas, Predeal-Brașov, Centura feroviară a Municipiului București, Cluj Napoca-Episcopia Bihor, precum și trenul metropolitan Nădășelu – Baciu – Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Bonțida

La Metrou planul prevede finalizarea lucrărilor la M5, lansarea M6 – tronsonul Gara de Nord – 1 Mai – Aeroport Otopeni, M4 – tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu, a extensiei M2 Pipera – Petricani și Berceni – Linia de Centură Sud. Un alt proiect este metroul din Cluj Napoca - Magistrala: Gilău – Florești – Cluj-Napoca.

Cu investiții totale de 4,3 mld. euro vor fi modernizate porturile maritime și fluviale, cu accent pe Portul Maritim Constanța.

Investiții totale de 2,9 mld. euro merg la aeroporturi, pentru extinderea și construirea de terminale pentru pasageri, cât și de zone cargo, precum și crearea de legături inter-modale între infrastructura aeriană, feroviară și rutieră, scrie Mediafax.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel