Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Piedone s-a dus la lansarea cărții lui Sebastian Burduja: "Firea e pe locul patru" 
WhatsApp
Piedone și-a făcut apariția, în mod suprinzător, la evenimentul prilejuit de lansarea cărții lui Sebastian Burduja, contracandidatul său la Primăria Generală. 

Surpriza este cu atât mai mare cu cât cartea lansată de Burduja este de fapt "Planul pentru București", programul său electoral. 

Piedone susține că nu crede în sondaje și că realitatea este că Gabriela Firea s-ar afla pe locul patru. 

"Nu este contracandidat, ne-am intersectat, este un om cu bun simţ, care a avut un dialog cu mine civilizat. Suntem doi oameni civilizaţi. Şi eu ştiu să fiu civilizat, dacă sunt tratat ca atare. Ne-am intersectat în aproximativ trei puncte comune pentru dezvoltarea Bucureştiului. Candidăm de la partide diferite, dar există viaţă şi după 9 iunie şi în Consiliul General trebuie să avem o colaborare, indiferent cine iese primar general, domnul Sebastian Burduja sau Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, dacă vă luaţi după sondaje, vă spun sondajul real: este pe locul patru, pe locul trei e Nicuşor Dan, iar finala se joacă între mine şi Sebastian Burduja", a spus Piedone, la Bookfest.

Piedone a vorbit din nou despre faptul că nu are nici un gând să se retragă din cursa electorală. Acesta a vorbit că ar fi de fapt o strategie a PSD pentru a strânge voturi pentru Gabriela Firea.

Sebastian Burduja și lansarea cărții la Bookfest

 

"Eu am fost aici să-mi lansez o carte. E o invitaţie deschisă pentru toţi bucureştenii. Din punctul meu de vedere, atât timp cât un bucureştean vrea binele acestui oraş, el va alege schimbarea. Au fost opt ani de eşec, din păcate, pentru Capitală, de dezamăgiri şi cred că ceea ce am încercat, ceea ce ne străduim să facem este să le prezentăm bucureştenilor cu adevărat un plan nou pentru dezvoltarea oraşului", a spus Burduja, la Bookfest. 

Burduja s-a declarat "convins" că retragerea lui Piedone nu ar spori şansele Gabrielei Firea şi că "nu se pune această problemă".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel