Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Petre Daea promite că România nu rămâne fără grâu
WhatsApp
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a declarat joi că România va avea asigurată în acest an cantitatea de grâu necesară consumul intern, chiar dacă producţiile ar putea fi mai mici faţă de anul trecut din cauza secetei.

"Ce vă pot spune sigur este că am reuşit să adunăm producţia de orz, mai sunt câteva procente până la recoltarea totală a întregii suprafeţe din România, deci producţia este la adăpost. Am trecut de 60% şi la recoltatul grâului şi ce avem până acum ne arată că vom avea, şi suntem siguri de acest lucru, cantitatea de grâu necesară consumului intern. Nu o să vă dau producţiile, pentru că nu aş vrea să influenţez piaţă. O să vă comunic aceste producţii când se va încheia recoltatul şi întreaga producţie va fi în magazie închisă cu lacătul sau cu altceva pe dinafară", a precizat ministrul Agriculturii, într-o conferinţă de presă.

Întrebat cu cât va fi mai mică producţia de orz faţă de anul trecut având în vedere că aceasta este aproape în totalitate recoltată, Daea a răspuns: "Este o producţie mai mică cu 20%".

Cele mai afectate județe de secetă



Potrivit sursei citate, judeţul Vrancea este cel mai distrus din cauza secetei, urmat de Galaţi şi Buzău, dintre cele 10 judeţe pe care le-a văzut imediat după ce a preluat portofoliul Agriculturii, iar situaţiile sunt diferite de la o zonă la alta.

"Este un mozaic de situaţii la distanţe foarte mici şi aceasta din varii motive: structura şi textura solului, care este diferită de la o parcela la alta, au ajuns cantităţi diferite de apă, au fost ploi neuniforme (...), de aici diferenţa de vegetaţie de la o parcelă la alta. Din cele 10 judeţe pe care le-am vazut, cel mai distrus, cel afectat este judeţul Vrancea, urmează Galaţi şi apoi Buzău", a subliniat şeful MADR.

Acesta nu a precizat care este suprafaţă totală afectată până în prezent de secetă, întrucât există riscul ca aceasta să crească. "Ca suprafaţă este greu de spus acum, pentru că această suprafaţă, dacă nu vin fronturi de ploi, şi nu vin din datele pe care le avem, suprafaţa va creşte", a adăugat Petre Daea.

Producţia de orz s-a situat anul trecut la un nivel-record de 1,88 milioane tone, cea mai ridicată începând cu anul 2007, relatează Agerpres. 

România cere avans mai mare pentru subvenții de la Uniunea Europeană

 

 

România a solicitat Comisiei Europene să primească un procent mai mare de 50% din avansul subvenţiilor pe suprafaţă, a declarat, joi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

"A doua măsură pe care noi am considerat-o necesară a fost aceea se comunicăm imediat la Comisia Europeană starea de fapt şi să solicităm dorinţa României de a primi subvenţiile ca avans într-un procent mai mare de 50%. Ştim foarte bine că subvenţiile se dau în două etape: etapa aceasta de avans şi cealaltă regulară, cu alte cuvinte avansul şi lichidarea, care înseamnă 50% - 50%. Noi am solicitat 70%, respectiv 85%. Suntem siguri că demersul nostru va avea succes. De ce? Starea de fapt o impune. Această stare de lucruri există şi în alte ţări", a precizat Daea.

Ministrul a reamintit că după ce a văzut situaţia din teren în zonele cele mai afectate de secetă din zece judeţe a decis să intervină printr-un act normativ care să dea libertatea fermierilor să decidă la faţa locului, în aşa fel încât să nu se piardă în întregime producţia de pe unitatea de suprafaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel