Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Petiție împotriva avansării colonelui Paraschiv la gradul de general
WhatsApp
Vlad Gheorghe, avocat și protestatar rănit în 10 august, a fost, marți, la Cotroceni unde a depus o petiție împotriva colonelului Paraschiv, recent propus de Carmen Dan pentru avansarea la gradul de general. 

"Încă din momentul în care am văzut știrea am știut că trebuie să fac ceva. Sunt jurist și sunt obișnuit să lupt cu autoritățile și cea mai bună luptă este cea legală, așa că am scris această petiție. Am făcut modelul și l-am publicat pe pagina mea de facebook, punându-l la dispoziția tuturor celor care vor să susțină demersul, astfel încât ei să-l completeze și să-l transmită pe email, fiind valabil și online", a spus Vlad la Realitatea TV.

"Am fost foarte bine primit de funcționarii de la Administrația Prezidențială, care mi-au spus că au primit zeci de asemenea plângeri pe acest model. Le-am spus, mai în glumă mai în serios, că eu sunt 'vinovatul' pentru acest lucru și, surprinzător, m-au încurajat spunându-mi că cetățenii trimit și-și exprimă opinia astfel încât să se poată schimba ceva prin voința lor." a mai spus protestatarul.

Promovarea pune presiune pe procurori 

"Eu am făcut plângerea chiar în acea seară când m-am dus la spital și consider că este o nouă sfidare a ministrului Carmen Dan și, în același timp, o încercare de a intimida anchetatorii. O eventuală promovare ar pune presiune pe acești procurori. Colonelul Paraschiv este în dosar, încă nu s-a pus în mișcare urmărirea penală împotriva lui, deci a doua zi ar ancheta un general. Iar această direcție, faptul că oamenii care sunt vinovați după imagini - cel puțin în imaginile pe care le vedem cu toții - sunt promovați și menținuți în funcții nu poate fi decât o încercare de intimidare a anchetatorilor. Sunt jurist de meserie. Știu că este o anchetă complexă, dar am toată încrederea că dacă procurorii sunt lăsați în pace de politic își vor face datoria și vor ajunge până la urmă la adevăr. Din păcate oamenii politici vor să ducă acest dosar, precum cel al mineriadei sau al revoluției, la CEDO, să tragă de timp 30 de ani și, după aceea, România să fie condamnată pe faptele lor pentru încălcarea dreptului la o justiție rezonabilă", a mai spus Vlad Gheorghe 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel