Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Parlamentul European a VOTAT pentru intrarea României în Schengen
WhatsApp
Parlamentul European a adoptat o rezoluție pentru intrarea României în spațiul Schengen. 

Europarlamentarii au votat pentru intrarea României în Schengen într-o proporție covârșitoare.

Rezoluţia a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri.

Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev (Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), în care el aduce critici Consiliului UE pentru că nu a permis aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

În dezbaterea care a avut luni în plenul PE de la Strasbourg asupra raportului, Stanişev a spus că Consiliul UE a încălcat regulile europene în ultimii şapte ani prin faptul că nu a luat o decizie în legătură cu această chestiune, potrivit BTA.

El a acuzat de asemenea absenţa vreunui reprezentant al Consiliului UE la discuţia de luni, "în contextul în care aceasta este instituţia căreia îi este adresat raportul, în ciuda promisiunii guvernului austriac (care deţine preşedinţia Consiliului UE - n.r.) că această chestiune ar trebuie să fie pe agendă în acest semestru".

Este important de menționat ca rezoluția nu are caracter obligatoriu. 

Consiliul Uniunii Europene are de asemenea un cuvânt de spus în această privință. Intrarea României în Schengen trebuie însa luată în unanimitate, iar pentru moment Germania și Olanda se opun. 

România și Bulgaria ar trebui să fie primite în spațiul Schengen pentru că au îndeplinit toate condițiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel