Parchetul Militar Bucureşti şi Jandarmeria Română s-au contrazis marţi în legătură cu prezenţa unui procuror la protestul de vineri.
Astfel, prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a declarat marţi că la protestul de vineri din Piaţa Victoriei nu a fost prezent niciun procuror militar în centrul de comandă al Jandarmeriei.
"În primul rând, vreau să vă comunic faptul că în data de 11 august, după-amiaza, s-a primit o solicitare din partea Direcţiei Jandarmeriei a Municipiului Bucureşti. S-a şi răspuns, în sensul că acest demers de a desemna un procuror să facă parte din Centrul de comandă mobil înaintat excede competenţelor profesionale şi deontologiei. De la Parchetul Militar Bucureşti nu a fost niciun procuror care să facă parte din Centrul mobil de comandă înaintat", a precizat Ionel Corbu.
La scurt timp de la această declaraţie, Jandarmeria a transmis un comunicat de presă în care arăta că un procuror de la Parchetul Militar Bucureşti, locotenent colonel Bogdan Pîrlog, s-a autosesizat în legătură cu evenimentele din Piaţa Victoriei şi a fost prezent vineri în punctul de comandă şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale.
"În data de 10 august a.c., în Piaţa Victoriei, pe timpul asigurării şi restabilirii ordinii publice a fost prezent domnul locotenent colonel magistrat Pîrlog Bogdan din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti. Acesta s-a autosesizat cu privire la evenimentele din Piaţa Victoriei, fiind prezent, în intervalul orar 17,00 - 04,00, atât în punctul de comandă înaintat, cât şi în zona dispozitivelor alături de reprezentanţii Jandarmeriei, Poliţiei şi autorităţilor publice centrale şi locale", explica Jandarmeria.
Procurorii militari s-au sesizat din oficiu şi au deschis un dosar penal cu privire la modul de intervenţie al jandarmilor şi incidentele petrecute la manifestaţia de vineri seară din Piaţa Victoriei.
La Parchetul Militar Bucureşti au fost depuse aproximativ 60 de plângeri de către persoane rănite în urma intervenţiei jandarmilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News