''Această confirmare excepţională vine în urma interesului public foarte ridicat'' faţă de această chestiune, se arată într-o declaraţie a EPPO.
Dar ''nu vor fi făcute publice alte detalii în acest stadiu'', adaugă instituţia europeană citată.
Comisia Europeană a negociat şi încheiat în numele statelor UE contracte pentru sute de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 cu companiile farmaceutice.
Ce aspecte ale acestui proces sunt investigate de EPPO nu a fost comunicat, dar critici anterioare se refereau în special la nerespectarea termenelor de livrare şi la publicarea doar parţială a clauzelor contractuale.
În atenţie a fost mai ales un contract convenit cu BioNTech/Pfizer pentru achiziţia a 1,8 miliarde de doze de vaccin începând cu primăvara anului 2021, contract estimat la circa 35 de miliarde de euro.
Contactele personale dintre directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ar fi fost esenţiale în încheierea acelui contract, a relatat atunci The New York Times, în timp ce Ombudsmanul european a descris acest contract drept un caz ''administrare defectuoasă''.
În pofida regulilor de transparenţă, Comisia Europeană a refuzat să publice schimburile de mesaje text între Ursula von der Leyen şi Albert Bourla, susţinând nu este obligată să păstreze SMS-urile responsabililor săi de rang înalt şi că nu mai deţine acele mesaje.
Într-un raport publicat în septembrie, Curtea de Conturi Europeană (ECA) a menţionat că nu a primit nimic din informaţiile cerute asupra negocierilor preliminare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News