Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Panică la bordul unui avion: „Pregătiți-vă să folosiți măștile de oxigen!”. „Ne-am temut de ce e mai rău!”
WhatsApp
Peste Ocean tot mai mulți oameni pornesc la drum cu avionul după o lungă perioadă cu restricții.
Foto ILUSTRATIV

Îngrijorător este faptul că s-au înmulţit incidentele la bord, provocate de pasageri turbulenți.

Administrația Federală pentru Aviație admite că este o problemă și încearcă să ia măsuri.

Un pasager turbulent a întrerupt zborul companiei Delta de la Atlanta, de vineri, cea mai recentă situație de acest fel.

Culmea, pasagerul problemă era chiar unul dintre însoțitorii de zbor ai companiei aeriene. Care nu era, însă, în timpul serviciului, conform unui purtător de cuvânt de la Delta.

Martorii spun că a intrat abuziv în sistemul de comunicații și le-a cerut pasagerilor să se pregătească să folosească măștile de oxigen, relatează Știrile PRO TV. Nu avea voie să facă asta și oricum nu era niciun pericol. Apoi a izbucnit o încăierare între el, stewarzi și câțiva pasageri, care încercau să-l potolească.

Ne-am temut de ce e mai rău, au povestit ulterior cei care erau în avion.

 

Agresiuni fizice asupra însoțitorilor de zbor

 

Joi noaptea, o altă cursă Delta, de la Los Angeles la New York, a fost deviată după “un incident cu un pasager la bord”, după cum anunț[ comunicatul companiei.

Iar pe 4 iunie, o a treia cursă Delta, de la Los Angles spre Nashville, a fost forțată să aterizeze de urgență, la scurt timp după decolare, după ce un pasager a încercat să forțeze ușa cabinei și să intre peste piloți.

Au pățit-o și alte companii. Mai multe echipaje de la American și Southwest Airlines au anunțat că au avut, recent, probleme cu pasageri turbulenți.

Și, în câteva situații, au fost și agresiuni fizice asupra însoțitorilor de zbor.

„Comportamente de acest fel pot distrage, perturba și chiar amenința membrii echipajului și funcțiile de siguranță ale aeronavei. Este îngrijorător pentru mine, ca fost comandant de avion”, a precizat Steve Dickson, FAA Administration.

Administrația Federală pentru Aviație din America a primit 2.900 de rapoarte privind comportamentul periculos al pasagerilor în avioane. Numai anul acesta. Așa că este decisă să aplice ferm politica toleranței zero.

Acțiuni în justiție au fost deschise în mai bine de 30 de cazuri. Iar inculpații riscă pedepse drastice.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Internațional Vezi toate articolele
pixel