Marea Britanie se confruntă și cu o criză de alimente, nu doar de combustibil. Rafturile magazinelor au devenit goale. Nu mai sunt alimente consumate frecvent, precum: carne, legume, lactate. Lipsa cărnii este justificată de lipsa personalului din abatoare, dar și de pesta procina. Mii de porci au fost sacrificați în ultimele zile sub ochii în lacrimi ai fermierilor, notează digi24.ro
Premierul Boris Jonhson încearcă să păstreze calmul în rândul populației și spune că aceste lucruri sunt trecătoare, sunt efectele post -Brexit, spune oficialul Marii Britanii.
''Nu vom reveni la modelul vechi şi perimat al salariilor mici şi productivităţii reduse. Răspunsul nu este să revenim la imigraţia necontrolată pentru a menţine salariile mici, ci la controlarea imigraţiei şi la a nu o folosi drept scuză pentru a nu investi în forţa de muncă, în instalaţii şi echipamente'', a declarat Johnson, potrivit sursei citate.
În timp ce oamenii sunt panicați și se tem că nu vor mai avea ce mânca, Jonson le promite salarii mai mari. El crede că unele companii, în special cele de transporturi, ar trebui să facă un efort să le crească salariile englezilor, pentru că soluția nu vine de la imigranți.
Guvernul britanic a decis acordarea a 5000 de vize pentru șoferii profesioniști din străinătate, însă, conducătorii nu s-au înghesuit să vină la lucru. Au fost înregistrate doar 127 de solicitări.
Englezii sunt extrem de nemulțumiți că benzina și motorina au fost raționalizate și trebuie să aștepte pre întregi la benzinării, pentru a alimenta.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News