Șoferii din Marea Britanie sunt disperați și spun că Guvernul ar trebui să ia măsuri ferme pentru a pune stop crizei de combustibil. De la acest plafon maxim, de numai 30 de lire, vor fi exceptați șoferii de camioane și transportatorii care lucrează în domenii de urgență, relatează Bloomberg.
Companiile britanice Esso, BP și Tesco au fost afectate în mod grav din cauza problemelor de livrare a benzinei. Spre exemplu, BP a transmis că aproximativ de 20 dintre cele 1.200 de benzinării ale sale au fost închise din lipsă de combustibil disponibile. Premierul Boris Boris Johnson spune că totul are la bază criza economică generată de Covid. Astfel, importurile au crescut, iar țările care nu mai fac parte din UE au fost afectate.
Activiștii de mediu spun că, dincolo de problemele economice cu care se confruntă benzinăriile, acest plafon este un plus pentru Natură. Oamenii vor fi încurajați să circule cu mijloacele de transport alternative și să folosească mașina mai puțin. Pe de altă parte, englezii se tem că vor avea o iarnă grea. Lipsa de combustibil afectează căldura și electricitatea.
Italia și Franța au mai raportat probleme la livrarea combustibilului. Oamenii din cele două state sunt uluiți de creșterea alarmantă a motorinei și a benzinei, lucru care le afectează serios bugetele. În opinia guvernelor afectate de această criză, singura soluție vine de la USA. Sunt singurele să reglementeze importurilor. Astfel, cererea-ofertă combustibil se va regla.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News