Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Pădurar, prins când tăia copacii pe care trebuia să-i protejeze 
WhatsApp
Lupul pus paznic la oi? Se pare că proverbul se aplică unui pădurar din Arad care s-a apucat să taie pădurea de care trebuia să aibă grijă. 

Un pădurar din judeţul Arad este cercetat penal după ce ar fi tăiat 25 de copaci din fondul forestier pe care trebuia să îl protejeze, iar în urma unei acţiuni a poliţiştilor au mai fost descoperite nereguli la firme de profil sau persoane fizice şi au fost aplicate 47 amenzi.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, joi a avut loc o acţiune pe linie silvică, la care au participat agenţi de la Serviciul de Ordine Publică, jandarmi, reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Arad şi ai Gărzii Forestiere.

În urma acţiunii, au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 37.000 de lei unor societăţi comerciale care activează în sectorul silvic şi unor persoane fizice, fiind confiscată cantitatea de 28,7 metri cubi de material lemnos în valoare de aproximativ 13.000 de lei.

"De asemenea, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăiere ilegală de arbori şi furt, pe numele unui bărbat de 34 de ani, din localitatea Săvârşin, angajat al unui canton silvic, care în perioada 29-30 iulie ar fi tăiat şi sustras 25 de arbori de diferite specii, dintr-un fond forestier", a transmis IPJ.

Ministrul Mediului: Defrișările masive sunt neadevărate

 

Poveştile despre aşa-zisele defrişări ilegale de pădure sunt neadevărate, pentru că nimeni nu poate să-mi arate un caz de tăiere masivă ilegală din 2021 sau din 2022, a afirmat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, cu ocazia dezbaterii moţiunii simple depusă de USR împotriva demnitarului.

"Garda Forestieră, Poliţia este zi de zi pe stradă, în controale la companii şi constată zi de zi încălcări ale legislaţiei. Este motivul pentru care zeci de mii de cazuri de amendă sunt în centralizatoarele noastre anuale, mii de dosare penale s-au deschis şi în 2021, am reuşit să creştem rata de trimitere în judecată cu peste 30%, doar în 2021. Este motivul pentru care, alături de colegii mei din celelalte ministere, muncim ca să oprim acest fenomen (al tăierilor ilegale de pădure, n.r.). Tocmai de aceea în 2020 s-au înăsprit pedepsele. Avem un record de dosare penale iniţiate care vizează mii de persoane care au încălcat legea. Nu pot să nu subliniez că imaginea falsă pe care o propagaţi (iniţiatorii moţiunii simple, n.r.) în toată ţara şi în străinătate, poveştile despre aşa-zisele defrişări sunt neadevărate, pentru că nimeni nu poate să-mi arate un caz de tăiere masivă ilegală din 2021 sau din 2022. Este ruşinos ca pe baza unor informaţii false şi mincinoase să aduceţi un asemenea deserviciu României. Practic, retorica dvs., dacă nu se bazează pe fapte reale, imaginea României este distrusă şi bazată pe minciună", a spus Tanczos.

Ministrul de resort a subliniat, totodată, că "deşi în România există tăieri ilegale, pot să afirm că nu există acele tipuri de defrişări despre care se vorbeşte la nivel european". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Știri Vezi toate articolele
19 apr 2024, 22:40
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel