Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Oreste Teodorescu, OPRIT în miez de noapte de POLIȚIE: Am devenit VICTIMĂ
WhatsApp

Oreste Teodorescu  scrie pe pagina de Facebook că miercuri noapte (18 iulie), a fost oprit de un echipaj de poliție și i-a fost reținut permisul de conducere, fără niciun fele de explicație.

Oreste este revoltat că polițiștii i-au reținut permisul de conducere fără să îi spună de ce. El a postat mai multe poze cu mașina poliției și cu unul dintre oamenii legii, alături de un mesaj în care explica tot ceea ce s-a întâmplat miercuri noapte.

Iată postarea lui Oreste Teodorescu

Aseara, la orele 01.25 cu aproximație am devenit victima unui abuz in serviciu clar

In comuna Tanganu am fost oprit de un agent de circulație pe care l-am văzut exclusiv datorită echipamentului alb. Am tras regulamentar pe dreapta și imediat după aceasta am intrat parca intr-un capitol din Kafka...

Agentul, pe care am sa-l denumesc Shahid Punjabi, întrucât nu s-a prezentat mi-a solicitat actele la control, i-am dat permisul, talonul, buletinul, asigurarea auto. Mi-a solicitat apoi sa-i deschid portbagajul și sa-i arat ce am in geanta. Surprins constata ca am haine... remarca superior: “ deci aveți haine? De unde veniți și unde mergeți? “

Ma enervez ușor și replic: “pai și ce vroiati sa am, Goethe... ? Și din câte știu: cine sunt, de unde vin și încotro ma îndrept sunt întrebări filosofice nu ale poliției rutiere ?” Și îl rog sa-mi comunice motivul pentru care am fost oprit!

Ridica tonul la mine și la fel de autoritar ca un maharajah îmi zice ferm sa trec in mașina... refuz, replicându-i ca sunt pe spatiu public și nu înțeleg sa dau curs invitatiei sale dacă nu îmi comunica motivul pentru care m-a tras pe dreapta!

Shaihid iritat la culme se introduce in mașina de poliție, alături de un jandarm timid , Închide geamul și privește un punct fix pe volan. După vreo 15 minute in care l-am urmarit absolut perplex i-am ciocănit in parbriz reluând întrebarea legată de motiv

-“Treci in mașina, va rețin permisul pentru ca nu ascultați indicațiile organului de control, am zis sa stați in mașina! “

In mașina lui miroase ciudat, un amestec de transpirație, tutun și mi se pare alcool... ii spun ca voi da curs solicitării sale, doar dacă îmi arată in regulament ca ma poate opri și retine 15 minute fără motiv...

Bolborosește ceva, in sanscrita cred și se reîntoarce in apatia-i bizara! Îmi pierd și eu in cele din urma răbdarea și îl anunț ca dacă nu-mi da un proces verbal, sau actele voi pleca acasă întrucât mi-e somn!

Îmi transmite peste linia geamului întredeschis sa fac ce vreau... am plecat lăsând actele in posesia lui, după ce am făcut aceste poze.

Citind azi dimineața Codul de etica și deontologie a polițistului, am concluzionat ca am fost victima unui foarte clar abuz in serviciu. Am contactat avocatul și voi întreprinde demersurile procedurale!

Acum nu vreau sa cad in retorica stupida a conspirației, dar după toate cele petrecute in ultimul timp, tare mi-e teama ca am devenit o ținta vie a ciracilor doamnei Dan, cea setoasa de sange #rezist

România stat milițienesc? Se pare ca da!

 

Image may contain: 1 person, standing

Image may contain: car and outdoor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Lifestyle Vezi toate articolele
pixel