Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Ordonanţa privind plafonarea prețurilor la energie, adoptată în Senat. Preţ plafonat şi pentru Metrorex, biserici şi farmacii
WhatsApp
Senatul a adoptat marţi OUG 119/2022 privind plafonarea şi compensarea preţurilor la energie electrică, fiind lărgită lista celor care beneficiază de preţ plafonat pentru consumul realizat până la 31 august 2023. Au fost înregistrate 84 de voturi "pentru" şi 36 de abţineri.

Potrivit ordonanţei, preţul final facturat de către furnizorii de energie electrică este de maximum 0,68 lei/kWh, inclusiv TVA, pentru clienţii casnici al căror consum mediu lunar este cuprins între 0 - 100 KWh şi maximum 0,80 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor casnici al căror consum mediu lunar este de maximum 255 kWh.

Preţul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este de maximum 0,31 lei/kWh în cazul clienţilor casnici şi maximum 0,37 lei/kWh pentru clienţii noncasnici.

Potrivit amendamentelor adoptate de Senat, printre beneficiarii din mediul economic şi din instituţiile publice pentru care energia electrică se facturează cu maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, pentru 85% din consumul mediu lunar, se numără întreprinderile mici şi mijlocii, operatorii ce prestează/furnizează serviciile de utilităţi publice, inclusiv Metrorex SA, operatorii economici din domeniul industriei alimentare, parcurile ştiinţifice şi tehnologice, întreprinderile publice care administrează sau gestionează investiţii în domeniul sportului, administratorii parcurilor industriale, producătorii şi distribuitorii de medicamente, farmaciile care utilizează lanţ de frig, lăcaşurile cultelor recunoscute oficial în România.

Ordonanţa va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Economie Vezi toate articolele
pixel