"Frans Timmermans este reprezentantul familiei socialiste europene care deţine cea mai înaltă funcţie la nivelul Comisiei Europene. Tocmai Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, arată unde a dus PSD România, trăgând un semnal de alarmă clar că, în cazul în care PSD-ul lui Dragnea şi PSD-ul lui Tăriceanu continuă acţiunea sistematică împotriva independenţei justiţiei prin modificări ale Codului penal, Codului de procedură penală, ale legilor Justiţiei care să avantajeze infractorii, care să dezincrimineze fapte care sunt considerate infracţiuni, există riscul major pentru România să se activeze procedura prevăzută în articolul 7 din Tratat şi anume suspendarea dreptului de vot al României la nivelul Consiliului UE.
Citeşte şi: SURSE: Timmermans, avertizează cu "opţiunea nucleară". C. Diaconescu: "Ar putea izola România"
PSD şi ALDE riscă să marginalizeze România şi chiar să pună sub semnul întrebării apartenenţa României la UE. Orice vot pentru candidaţii PSD sau ALDE este un vot care va face rău României, pentru că la ora actuală atât PSD cât şi ALDE sunt partide marginalizate, care nu sunt acceptate la nivel european, care fac un rău imens României", a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.
Comisia Europeană a confirmat luni că prim-vicepreşedintele Frans Timmermans le-a trimis autorităţilor române o nouă scrisoare în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile referitoare la statul de drept în România. Scrisoarea este adresată preşedintelui Klaus Iohannis, preşedintelui Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi premierului Viorica Dăncilă, după cum a declarat în conferinţa de presă a CE purtătorul de cuvânt Margaritis Schinas.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News