Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Orban, despre discursul din Parlament al lui Zelenski: „Ne-au făcut de băcănie”
WhatsApp
Fostul premier Ludovic Orban a comentat despre problemele legate de difuzarea discursului președintelui Volodimir Zelenski în Parlamentul României.
gov.ro

Fostul premier Ludovic Orban afirmă că, „într-un moment în care atenţia opiniei publice internaţionale era îndreptată spre România, submediocrii aflaţi din greşeală la putere ne-au făcut de băcănie”.

Volodimir Zelenski, mesaj emoționant în Parlamentul României

„Am aşteptat cu emoţie acest moment de referinţă în viaţa noastră politică şi parlamentară, discursul în faţa Parlamentului Românei al Preşedintelui Ucrainei eroice, aflate într-o luptă pe viaţă şi pe moarte pentru supravieţuire în faţa unui agresor care nu se dă în lături de la nicio ticăloşie pentru a-şi atinge ambiţiile. În prima parte a discursului lui Zelenski nu am auzit nimic. Apoi l-am auzit doar pe Preşedintele Ucrainei, fără traducere. Când a început să vorbească traducătorul, mi-a părut rău că a început să traducă. A arătat că ori nu ştie limba ucraineană, ori nu ştie limba română. A distrus complet orice emoţie, orice fir epic, orice logică”, a scris Ludovic Orban, luni seară, într-o postare pe Facebook.

Șoșoacă l-a sfidat pe Zelenski. A ieșit din sală când a început discursul

„Şi a trebuit să mai suportăm şi calvarul de a asculta silabisirile agramate ale lui Cîţu, Ciolacu şi Ciucă. Într-un moment în care atenţia opiniei publice internaţionale era îndreptată spre România, submediocrii aflaţi din greşeală la putere ne-au făcut de băcănie”, a subliniat Orban.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel