”Ce mă miră pe mine e că în loc să se preocupe de cei 99% cetățeni români corecți, care respectă legea, PSD e obsedat de doi ani și ceva doar de cei care sunt în închisori, de oamenii care au fost condamnați, și caută orice fel de argument fals, orice fel de pretext, pentru a permite eliberarea deținuților înainte de termen. Asta e preocuparea obsesivă a unui om care fie a trecut pe la pușcărie, fie știe că o să treacă la pușcărie. Așa e și cu amnistia și grațierea, că nu e de ieri de azi e tema asta. Amnistia și grațierea sunt o amenințare pentru societatea românească, adusă pe capul românilor de PSD încă din 2013. Marțea neagră! Când era la putere Ponta!
Dacă nu era PNL, care atunci era parte a guvernării, care să spună NU în Parlamentul României...
Unii au făcut legea într-un birou închis, în vreme ce Comisia juridică dezbătea un alt proiect de lege al amnistiei și grațierii, iar pe masa Camerei Deputaților a ajuns proiectul de lege și raportul la care lucraseră Nicolicea și încă vreo doi oameni, care practic amnistia toate faptele de corupție. Dacă nu era PNL, se dădea de atunci amnistia și grațierea. Din 2013 e așa, ca o tocătoare”, a declarat Ludovic Orban, pentru B1 TV.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News