"Reuniunea, organizată în sistem video-conferință, la inițiativa părții bulgare, s-a constituit într-un exercițiu de consultare în perspectiva unor posibile viitoare măsuri de relaxare, de o manieră coordonată, a restricțiilor de circulație, în scop de afaceri, umanitar, familial, respectiv turistic, între cele patru state.
Prim-ministrul român a informat în legătură cu dezbaterea în curs, din Parlamentul României, referitor la legislația cu privire la instituirea stării de alertă", potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Guvernului.
S-a convenit, astfel, menținerea unui contact strâns între cei patru lideri, fiind evocată, de asemenea, de către partea bulgară, intenția de organizare a unei reuniuni formale, la nivel cvadrilateral, în viitorul apropiat, transmite Mediafax.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News