Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Orban: „Mi s-ar părea normal ca UDMR să SUSȚINĂ moțiunea de cenzură”
WhatsApp
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat astăzi că i s-ar părea normal ca UDMR să voteze moţiunea de cenzură, adăugând că vor fi purtate în continuare negocieri cu toate grupurile parlamentare pentru a-i convinge să o susţină.

„Cu siguranţă vom purta negocieri în ziua de astăzi (luni - n.r.) şi în zilele care vor urma, până la momentul dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură, cu toate grupurile parlamentare şi cu toţi parlamentarii, individual, pe care considerăm că putem să îi convingem să voteze normal, şi anume să pună punct regimului dragonic. (...) Ce pot să vă spun sigur este faptul că, din punctul meu de vedere, mi s-ar părea normal ca UDMR să susţină moţiunea de cenzură. În primul rând, pentru că din punct de vedere politic, din punct de vedere european, UDMR este parte a Partidului Popular European şi în mod normal ar trebui să acţioneze în conformitate cu valorile, cu strategia politică care este hotărâtă la nivelul PPE. În al doilea rând, cred că parlamentarii oricărui partid, inclusiv parlamentarii UDMR, în acţiunea lor politică şi în voturile pe care le dau trebuie să ţină cont de voinţa celor care i-au trimis în Parlament", a spus Orban la Palatul Parlamentului, întrebat ce şanse de negociere are cu cei de la UDMR pentru ca aceştia să voteze moţiunea de cenzură.

Citește și Barna, USR: Fac APEL la parlamentari să trimită acasă acest Guvern "care omoară România"

Liderul PNL a menţionat că UDMR a înaintat o cifră de 4% încredere în Liviu Dragnea în ce priveşte electoratul care a votat Uniunea, adică un grad de respingere de 96%.

„Oare cei care au votat, nu numai cu UDMR, şi cu ALDE şi cu alte formaţiuni politice, îşi doresc să rămână alături de Dragnea, să îl susţină pe Dragnea? În orice discuţie pe care o vom purta nu este vorba de ce Guvern se va forma, pentru că discuţia pe care o purtăm este simplă, este rău sau nu este rău Guvernul Dăncilă, este rău sau nu este rău regimul Dragnea care conduce în mod nedemocratic, aproape ocult, toate deciziile la nivel guvernamental fără să aibă vreo poziţie guvernamentală. (...) Dacă UDMR consideră că PSD, Dragnea şi Guvernul Dăncilă fac bine acestei ţări, pot să rămână în continuare cu ei, ceea ce nu cred că este normal, pentru că am remarcat o declaraţie a liderilor UDMR că nu susţin ordonanţa privind Codurile, o altă declaraţie că nu susţin legea pensiilor în forma actuală. Păi dacă nu susţin nici asta, nici cealaltă, înseamnă că nu sunt de acord cu acţiunea acestui Guvern. Atunci când consideri că un Guvern face rău ţării, e normal să votezi pentru căderea acelui Guvern", a afirmat Orban.

În altă ordine de idei, Orban consideră că Guvernul nu este pregătit să preia Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi că nu are capacitatea de a fructifica această imensă oportunitate în avantajul României, ca atare, îl aşteaptă pe liderul PSD Liviu Dragnea să îi facă şi lui plângere penală.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel