Potrivit unui comunicat transmis de Administrația Domeniului Public SA Oradea, timpul de așteptare pentru programarea unei înmormântări este, inevitabil, mai mare, din cauza numărului mare de decese din ultima perioadă.
„În momentul de față, la Cimitirul Municipal Rulikowski, în urma suplimentării personalului angajat pentru săpatul gropilor, timpul de așteptare pentru programarea unei înmormântări este de aproximativ o săptămână. Asta, în condițiile în care numărul înmormântărilor programate este de 10 sau chiar 11 pe zi. La Capela Municipală pot fi depuși doar decedații pentru care s-a făcut programarea înmormântării”, spune Loredana Buz, consilier relații publice ADP Oradea.
În lista de tarife a Cimitirului Municipal Rulikowski este prevăzută și o taxă de depozitare la camera frig, în valoare de 100 lei pe zi.
În condițiile în care timpul de așteptare pentru programarea înmormântărilor a crescut, conducerea ADP Oradea a decis, însă, să plafoneze această sumă la maximum 300 de lei, indiferent de câte zile urmează a fi depozitat decedatul la camera frig, înainte de înmormântare.
„Prin urmare, toți cei care au achitat mai mult de 300 de lei în această perioadă sunt așteptați să depună o cerere pentru restituirea banilor”, spune Liviu Andrica, directorul ADP Oradea.
În plus, pentru a reduce cât mai mult timpul de așteptare, începând de săptămâna viitoare, vor fi atribuite locuri de veci și în parcele noi, unde gropile vor putea fi săpate și prin intermediul utilajelor.
ADP precizează că având în vedere situația actuală dificilă, în această perioadă nu se atribuie locuri de veci anticipat.
În județul Bihor, miercuri au fost confirate 444 de cazuri de COVID-19, iar rata de incidență la nivelul județului este de 7,63 de cazuri la mia de locuitori.
Numărul deceselor înregistate în România la pacienții confirmați cu Covid a depășit miercuri 43.000, potrivit datelor anunțate de Grupul de Comunicare Strategică.
Potrivit GCS, până miercuri, în România, au fost înregistrate 1.503.422 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 6.369 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.275.351 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 17.158 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 266 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.514 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până miercuri, 43.039 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 423 de decese (232 bărbați și 191 femei), dintre care 9 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 423 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, două la categoria de vârstă 30-39 ani, 17 la categoria de vârstă 40-49 ani, 45 la categoria de vârstă 50-59 ani, 117 la categoria de vârstă 60-69 ani, 146 la categoria de vârstă 70-79 ani și 95 la categoria de vârstă peste 80 ani.
379 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 25 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 19 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 9 decese anterioare intervalului de referință, survenite: două în luna septembrie 2021 și 7 în luna octombrie 2021, în județele Bacău, Brașov, Constanța, Galați, Maramureș, Neamț și Timiș.
Din totalul de 423 de pacienți decedați, 390 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Cei 33 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 50 și 80 de ani. 32 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.728. Dintre acestea, 1.799 sunt internate la ATI.
Din totalul pacienților internați, 480 sunt minori, 441 fiind internați în secții și 39 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.064.701 teste RT-PCR și 4.023.706 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 28.251 de teste RT-PCR (14.985 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.266 la cerere) și 45.013 teste rapide antigenice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News