Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OMS: Numărul de noi cazuri a scăzut în ultima săptămână în Europa, însă numărul deceselor a crescut
WhatsApp
Numărul de noi cazuri de COVID-19 în Europa a scăzut săptămâna trecută pentru prima dată în ultimele peste trei luni, însă decesele în regiune au continuat să se înmulţească, arată date publicate miercuri de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), conform AFP.
Foto ILUSTRATIV

În total, aproape patru milioane de cazuri au fost înregistrate în lume în ultima săptămână, cauzând moartea a aproape 60.000 de persoane, a precizat OMS.

Europa, unde numărul total de infectări a trecut marţi de pragul de 15 milioane, rămâne cea mai afectată regiune din lume.

Săptămâna trecută, acest număr a reprezentat 46% din noile cazuri şi 49% din decese la nivel mondial, conform raportului epidemiologic săptămânal al OMS.

Cu 1,84 milioane de noi cazuri, presiunea rămâne ridicată în Europa, însă OMS a subliniat că "săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimele peste trei luni, regiunea a înregistrat o scădere cu 10% a numărului de cazuri săptămânale".

 

Peste 29.000 de noi decese în Europa



Peste 29.000 de noi decese au fost totuşi înregistrate pe continentul european în această perioadă, adică o creştere cu 18% comparativ cu săptămâna precedentă.

Continentul american, a doua cea mai afectată regiune, a înregistrat o creştere cu 40% a numărului de cazuri, adică peste 1,45 milioane de noi contaminări. Peste 19.000 de persoane au murit în ultima săptămână.

Singura regiune care a înregistrat o scădere a numărului de cazuri şi de decese săptămâna trecută a fost Asia de Sud-Est.

Peste 1,3 milioane de persoane au murit şi peste 55 de milioane de persoane au fost infectate de la apariţia virusului în China la sfârşitul anului trecut, conform unui bilanţ realizat de AFP pe baza surselor oficiale.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
DC Media Group Audience
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
31 oct 2023, 12:34
Iti place noua modalitate de votare pe stiridiaspora.ro?
pixel