Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
OMS: Cercetările din Wuhan nu schimbă informaţiile despre pandemie. Scăparea virusului din laborator, „extrem de improbabilă”
WhatsApp
Şeful echipei de experţi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care investighează originile COVID-19 a anunţat marţi că ancheta sa a scos la iveală noi informaţii, dar nu a schimbat radical imaginea pandemiei, informează AFP şi Reuters.

La finalul unei misiuni de patru săptămâni la Wuhan, în China, o echipă internaţională de experţi chinezi şi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a anunţat marţi că nu a putut depista originile pandemiei de COVID-19, precizând că este ''extrem de improbabilă'' ipoteza conform căreia coronavirusul ar fi scăpat dintr-un laborator, însă fără a reuşi să identifice animalul care a stat la baza maladiei, potrivit AFP.

Transmiterea coronavirusului de la un prim animal la un al doilea înaintea unei contaminări la om este ipoteza ''cea mai probabilă'', a precizat Peter Ben Embarek, şeful delegaţiei OMS care a realizat o investigaţie la Wuhan, oraş considerat epicentrul epidemiei.

Această pistă necesită cu toate acestea ''cercetări mai specifice şi mai ţintite'', a adăugat el.

 

Investigaţia de aproape o lună desfăşurată în Wuhan nu a schimbat în mod radical informaţiile despre pandemie



Embarek a mai spus că transmiterea virusului prin lanţul frigorific este o posibilitate, recomandând cercetări suplimentare, potrivit Reuters.

''Lanţul frigorific'' se referă la transportul şi comerţul alimentelor congelate. China a sugerat ideea conform căreia virusul ar putea fi transmis prin alimente congelate anunţând în mod repetat descoperirea unor urme de coronavirus pe ambalajele alimentelor importate.

Cu toate acestea, Peter Ben Embarek, specialist OMS în bolile animalelor, a mai precizat că investigaţia de aproape o lună desfăşurată în Wuhan nu a schimbat în mod radical informaţiile despre pandemie.

''Ştim că virusul poate supravieţui în condiţiile care se găsesc în aceste medii reci, îngheţate, dar nu ştim exact dacă virusul se poate transmite la oameni'' sau în ce condiţii, a precizat acesta în cadrul conferinţei de presă, potrivit Reuters.

 

Transmiterea de la un animal este probabilă



Embarek a mai spus că fi util să se analizeze dacă un animal sălbatic congelat, aflat într-o piaţă, în condiţii propice, poate favoriza transmiterea rapidă a virusului.

Acesta a mai spus că demersurile pentru identificarea originilor coronavirusului indică un rezervor natural la lilieci, dar este improbabil ca aceştia să fi fost în Wuhan.

Transmiterea de la un animal este probabilă, dar acesta nu a ''fost încă identificat'', a declarat la rândul său Liang Wannian, şeful delegaţiei de cercetători chinezi, potrivit AFP.

De la primele cazuri de COVID-19 raportate la Wuhan, pandemia a făcut peste 2,3 milioane de morţi la nivel global.

 

Ipoteza conform căreia coronavirusul ar fi fost scăpat dintr-un laborator este „extrem de improbabilă”



Cu toate acestea, ipoteza conform căreia coronavirusul ar fi fost scăpat dintr-un laborator este ''extrem de improbabilă'', potrivit şefului delegaţiei OMS la Wuhan.

Şi ''nu există probe suficiente (...) pentru a stabili dacă SARS-CoV-2 s-a propagat în Wuhan înainte de decembrie 2019'', a precizat Liang Wannian.

Misiunea OMS care încearcă să depisteze originile transmiterii virusului la om, considerată esenţială în lupta contra unei potenţiale viitoare pandemii, a fost demarată cu dificultate, China părând foarte reticentă în a permite accesul specialiştilor internaţionali în diverse discipline precum epidemiologie, dar şi zoologie, potrivit AFP.

 

OMS preconizase anterior că va trebui să ne înarmăm cu răbdare



OMS preconizase anterior că va trebui să ne înarmăm cu răbdare până când vom găsi un eventual răspuns.

Echipa de experţi a sosit în Wuhan pe 14 ianuarie şi, după două săptămâni de carantină, a vizitat locuri-cheie inclusiv piaţa de fructe de mare Huanan, locul primului focar de infectări, precum şi Institutul de Virologie din Wuhan, care a fost implicat în activitatea de cercetare referitoare la coronavirus. 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Sanatate Vezi toate articolele
pixel