Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Olguța Vasilescu, contre cu Rareș Bogdan: Vasilescu - Ne amenință cu pușcăria! Bogdan - Alo DNA?
WhatsApp
Lia Olguța Vasilescu a afirmat că Rareș Bogdan îi amenință pe social-democrați cu pușcăria. Fostul ministru al Muncii a precizat că a făcut o zi de închisoare pentru că a văruit blocuri în Craiova, prin urmare de ce nu ar face și pentru că a majorat pensiile și salariile.

„A ieșit și Rareș Bogdan să ne facă ticăloși și să ne amenințe cu pușcăria! Nu le-a luat mai mult de o săptămâna până să iasă și să ceară pușcarie pentru liderii PSD! De ce suntem ticăloși și penali? Pentru că am mărit veniturile românilor? Venituri pe care vor ei să le tăie și caută vinovații, ca să nu plătească politic? Am mai făcut o zi de închisoare pentru că am văruit blocuri în Craiova! De ce nu aș face și pentru că am mărit salarii și pensii? Doar asta e România "normală" pentru Johannis și acoliții lui...", a scris Lia Olguța Vasilescu, joi, pe Facebook.

Reacția vine după ce eurodeputatul PNL Rareș Bogdan a scris pe Facebook că ceea ce a dezvăluit ministrul Finanțelor Florin Cîțu despre cifrele legate de buget ar trebui anchetat de DNA.

„Alo, DNA? Guvernele PSD au pus pistolul la tâmpla României și au tras cu sete. Asta e, pe scurt, ce a găsit Florin Cîțu în visterie. Sunt cele mai grave situații pe care le-am auzit în ultimii ani. România trăiește printr-o minune, iar medicul a fost votul de la europarlamentare și faptul că președintele Iohannis și PNL au făcut totul pentru a demola Guvernul Dăncilă. Ce a dezvăluit Florin Cîțu e de cătușe. DNA să vină să ia pe sus dubleta Dăncilă-Teodorovici! Monstruozitatea lor este incredibilă. Grețoasă de-a dreptul! Îl țineți minte pe Jabba the Hutt, din Războiul Stelelor? Așa arăta Guvernul PSD", a scris Rareș Bogdan, joi, pe Facebook.

Florin Cîțu a precizat joi că analizează sesizarea procurorilor pentru constituirea unui grup infracțional organizat în domeniul financiar de către persoane din PSD, care au folosit două variante de buget, asemenea gansterului Al Capone.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel