Numărul românilor rezidenți în Spania a ajuns la 1.093.231, fiind astfel cea mai numeroasă comunitate din această țară, potrivit datelor prezentate de Ministerul Incluziunii, Serviciilor Sociale și Migrației și citate de Europapress. Numărul străinilor rezidenți în Spania depășește pentru prima dată cifra de șase milioane (6.007.553). Românii sunt cei mai mulți, fiind urmați de marocani, britanici, italieni și chinezi.
Potrivit informațiilor de la Ministerul Incluziunii, Serviciilor Sociale și Migrației, din baza Registrului Central al Străinilor (gestionat de Ministerul de Interne), numărul cetățenilor străini rezidenți în Spania depășește pentru prima dată șase milioane. Mai exact, la 31 decembrie 2021 erau 6.007.553 de persoane.
Potrivit datelor oficiale, 3.480.047 sunt cetățeni din state din Uniunea Europeană și 2.345.921 provin din țări terțe. 52% dintre străinii rezidenți în Spania sunt bărbați, iar vârsta medie este de 40 de ani.
La finalul anului 2021, comunitatea românească din Spania număra oficial 1.093.231 de rezidenți. Este urmată de marocani (829.992), britanicii (407.628), italienii (377.143) și chinezi (231.019).
În total, cincisprezece naționalități reprezintă aproape 75% din numărul total al rezidenților străini în Spania.
Șapte dintre acestea corespund țărilor Uniunii Europene, printre care se remarcă România (18%) și Italia (6%).
Catalonia, Comunitatea Madrid, Andaluzia și Comunitatea Valenciană și șapte provincii (Madrid, Barcelona, Alicante, Malaga, Valencia, Insulele Baleare și Murcia) concentrează majoritatea rezidenților străini.
Deși în cazul cetățenilor UE nu a fost necesar să se includă motivul acordării rezidenței până în 2021, cifrele pentru acest ultim an arată că acesta este munca.
Aceste statistici includ străini din țări terțe sau migranți, străini comunitari sau rude ale acestora.
Românii nu doar că lucrează în Spania, ci se și stabilesc aici. Astfel, românii se află în topul cetățenilor străini care achiziționează locuințe în Spania, mai ales în regiunile centrale ale țării. Conaționalii sunt cei mai mulți cumpărători străini în multe provincii din Spania interioară și, de asemenea, în provinciile din Nord. Pe litoral și în insule conduc britanicii, germanii și italienii.
În ceea ce privește proveniența străinilor care fac cele mai multe achiziții și vânzări în Aragon, pe provincii, în Huesca și Zaragoza sunt români, în timp ce în Teruel sunt marocani.
De menționat că rușii au realizat doar șase vânzări de locuințe în Comunitate în cursul anului 2021. Această cifră crește la 51 ținând cont de toate operațiunile din 2012, acesta fiind anul în care s-au efectuat cele mai multe (unsprezece).
La nivel național, numărul vânzărilor de locuințe înregistrate în 2021 a cunoscut un avans, cu 564.569 vânzări înregistrate, în creștere cu 34,5% față de 2020. S-au înregistrat 452.005 vânzări ale locuințelor vechi, o creștere anuală de 34,6%, în timp ce locuințele noi, cu 112.564 tranzacții, au cunoscut o creștere similară de 34%.
Diferențele de preț mediu pe locuință achiziționată între diferitele Comunități Autonome sunt foarte notabile. Se remarcă Insulele Baleare și Madrid, în jur de 300.000 de euro per / tranzacție, care contrastează enorm cu prețurile din Castilla la Mancha și, mai ales, Extremadura, net sub 100.000 de euro. Media națională a fost de aproximativ 180.000 de euro în 2021.
În 2021, 10,8% din achizițiile de locuințe au fost efectuate de străini, față de 11,3% în 2020. Astfel, s-au atins aproape 61.000 de operațiuni, față de 47.500 de operațiuni în 2020.
Comunitățile autonome cu cea mai mare pondere de achiziție de către străini coincid cu cele cu mare activitate turistică, în frunte cu Insulele Baleare, cu 32,7%, urmate de Insulele Canare (23,7%), Comunitatea Valenciană (20,8%) și Murcia (16,9%).
9% din totalul achizițiilor de locuințe efectuate de străini au prezentat o sumă egală sau mai mare de 500.000 euro (7,0% în 2020). 40,5% dintre aceste achiziții au corespuns naționalităților din afara UE, față de 34,3% în 2020.
Datele prezentate în Raport arată cine cumpără proprietăți în diferitele provincii spaniole. Ca de obicei, britanicii predomină în jumătate din provinciile andaluze, precum și în Murcia și Alicante. Germanii predomină în provinciile Baleare și Canare. Italienii sunt străini majoritari în provincia Barcelona, iar portughezii în provinciile Galiţiei.
Dacă analiza se concentrează pe numărul de provincii în care predomină o anumită naționalitate, românii sunt cei mai mulți cumpărători străini în multe provincii din Spania interioară și, de asemenea, în cele din Nord. Marocanii sunt cumpărători majoritari în mai multe provincii din Andaluzia și Extremadura, precum și altele din nordul Spaniei.
-------------------------
Dragi cititori, pagina de Facebook a site-ului ȘtiriDiaspora întâmpină probleme din cauza unor restricții abuzive care ne limitează impactul, iar astfel nu mai putem ajunge la dumneavoastră. Dacă doriți să fiți în continuare la curent cu cele mai importante știri și evenimente din Diaspora, vă rugăm să urmăriți și noua pagină a site-ului nostru: https://www.facebook.com/stiridiasporaexclusiv
Vă mulțumim ca sunteți alături de noi,
Echipa ȘtiriDiaspora
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News