O nouă variantă extrem de mutată a virusului care provoacă covid-19 a fost detectată în 4 țări. Noua variantă, denumită BA.2.86, și poreclită Pirola pe rețelele de socializare, are peste 30 de modificări de aminoacizi în proteina sa spike în comparație cu următorul strămoș cel mai apropiat. Descoperirea subvariantei omicron BA.2, potrivit Dr. Jesse Bloom, care studiază evoluția virală la Fred Hutchinson Cancer Center din Seattle, SUA, arată un salt evolutiv al virusului.
Organizația Mondială a Sănătății a desemnat BA.2.86 drept „variantă sub supraveghere”, o recomandare care încurajează țările să urmărească și să raporteze secvențele pe care le găsesc. În ultima perioadă, OMS a listat ca variante aflate sub interes: XBB.1.5, XBB.1.16 și EG.5.
Ultima variantă BA.2.86 a fost detectată prima dată de oamenii de știință din Israel. Imediat după, Danemarca a raportat trei secvențe, SUA și Marea Britanie încă două secvențe. Cele trei cazuri din Danemarca corespund unor persoane din diferite zone ale țării, care aparent nu au avut contact între ele.
Oamenii de știință de la Statens Serum Institute au declarat că este încă prea devreme pentru a spune ceva despre severitatea sau contagierea noii variante, anunță cnn.com. La fel și Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor nu pare să considere apariția mutației un motiv de îngrijorare. În schimb, Agenția de Securitate a Sănătății din Marea Britanie a declarat că faptul că aceste secvențe sunt în patru țări diferite la oameni fără istoric de călătorie recent „sugerează că există o transmitere internațională stabilită”. Secvențele care au fost găsite sunt foarte asemănătoare între ele, ceea ce poate indica că au apărut recent și se răspândesc rapid, se mai arată în raportul britanic.
Descendentul XBB EG.5, în prezent varianta dominantă în SUA, provocă aproximativ 20% din toate cazurile noi de COVID-19 din SUA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News