Se fac ultimele pregătiri pentru cel mai așteptat eveniment politic al anului, infromează România TV. Este vorba despre nunta fiului lui Liviu Dragnea care va avea loc la Snagov, mai exact la Palatul Snagov.
Potrivit sursei citate pregătirile sunt în toi, iar în urmă cu doar câteva minute se făceau și probe de sunet.
La evenimentul din această seară sunt invitați 700 de oameni. Este vorba despre parlamentari, miniștri, președinți de Consilii Județene, dar și primari. Meniul este unul special. El cuprinde preparate de lux bazate în special pe somon, dar și preparate tradiționale.
Invitații suțin că nu vor discuta despre politică, ci vor veni doar să se distreze.
Familia Dragnea a ales biserica Sfântul Elefterie din Capitală pentru oficierea slujbei de căsătorie a fiului liderului PSD.
Unele surse politice, citate de România TV, precizează că slujba de căsătorie va avea loc la o altă biserică, asta în contextul în care pe Facebook s-a anunțat un protest. Câteva mii de persoane au spus că doresc să vină să protesteze chiar în timpul slujbei
Rămâne de văzut dacă biserica aleasă va rămâne această. În prezent nu există nici forțe de oridine și nici protestatari în zonă, evenimentul fiind programat să aibă loc după ora 17:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News