Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
Noul ambasador al Regatului Unit la Bucureşti, primit de ministrul Afacerilor Externe
WhatsApp
Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, l-a primit, vineri, pe ambasadorul agreat al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Giles Portman, cu ocazia prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.
Noul ambasador al Regatului Unit la Bucureşti, primit de ministrul Afacerilor Externe. Foto - MAE

În acest context, MAE aminteşte că România va găzdui în 2024 a doua ediţie a Forumului Bilateral România - Regatul Unit, în continuarea evenimentului inaugural desfăşurat la Londra, la 23 martie, anul acesta.

De asemenea, ministrul Odobescu a evidenţiat rolul important al colaborării în domeniile apărării şi securităţii şi potenţialul semnificativ existent în sfera relaţiilor economice bilaterale, atât în planul schimburilor comerciale, cât şi în cel al investiţiilor.

Ea a reliefat contribuţia substanţială a celor 1,2 milioane de români stabiliţi în Regatul Unit la intensificarea relaţiilor bilaterale.

În cadrul discuţiilor a fost, totodată, abordat contextul actual de securitate, marcat de agresiunea Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi de criza din Orientul Mijlociu, fiind subliniată "importanţa coordonării celor două state în cadrul eforturilor de creare a unui mediu internaţional mai sigur". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți StiriDiaspora și pe Google News

WhatsApp
Top cele mai citite știri
Crossuri parteneri
Politică Vezi toate articolele
pixel